- 22 ianuarie 2016
- Postat: ABR Editor
- Categorie Filiala Vaslui

ZILELE EMINESCU-
Sărbătorite de membrii ABR – Filiala Vaslui
Asociaţia Bibliotecarilor din România-Filiala Vaslui a organizat în ziua de 15 ianuarie 2016 simpozionul judeţean “Eminescu şi mirifica lume a cărţii”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Vaslui, ISJ Vaslui, CCD Vaslui, Colegiul “Anghel Rugină” Vaslui şi AJSPT Vaslui.
La activitate au participat cadre didactice, bibliotecari, elevi şi alte categorii profesionale.
După salutul gazdelor, au prezentat lucrări în plen dr. Valeriu Lupu – Eminescu şi cartea, urmat de prof. Gheorghe Alupoaiei – Monumente comemorative în județul Vaslui.
Primarul Municipiului Vaslui, ing. Vasile Pavăl, a apreciat preocuparea pentru păstrarea şi promovarea valorilor culturale româneşti şi a transmis participanţilor deschiderea sa pentru susţinerea permanentă a acestora.
Pe parcursul activităţii s-au făcut referiri şi la imaginile din expoziţia fotografică “Album Eminescu”, existentă în sala multimedia.
În toate şcolile vasluiene au avut loc acţiuni dedicate marelui poet al neamului românesc, Mihai Eminescu, organizate de bibliotecari şi cadre didactice.
La Colegiul Naţional “Cuza Vodă” Huşi, bibliotecarii din filiala Vaslui au participat la o dezbatere, urmată de un recital de poezie şi muzică pe versurile poetului nepereche.
Ca în fiecare an în 15 ianuarie, Centrul Mihai Eminescu Bârlad l-a sărbătorit pe Luceafărul Poeziei Româneşti printr-o serie de activităţi, iniţiate şi moderate de Geta Modiga, derulate pe parcursul mai multor zile.
Ceremonialul omagial la Statuia Poetului s-a deschis cu expunerea profesorului Petruş Andrei, “Eminescu – 150 de ani de la debutul poetic”, a continuat cu prezentarea expoziţiei de grafică “Eminescu nestins”, autor Mihai Cotruna, prezentată de prof. Dionisie Gradu şi s-a încheiat cu momentul muzical-poetic eminescian susţinut de elevii liceului “Mihai Eminescu” Bârlad.
Între 13-15 ianuarie, sub genericul “Univers Eminescian deschis către elevi”, Centrul Eminescu şi-a etalat patrimoniul cultural-ştiinţific oferit cu generozitate de regretatul dr. Constantin Teodorescu.
Eminescu va rămâne veşnic în conştiinţa neamului românesc ca un reper moral, ca un jalon al simţirii şi trăirii româneşti, cel care ne-a dat cea mai frumoasă bijuterie culturală, “Limba ce-o vorbim”.
Astăzi, când cultura românească şi europeană trec prin momente grele, noi, cei care îl avem pe Eminescu, îi cerem de data aceasta nu numai să ne judece, ci mai mult ca oricând să ne apere.
Presedinte Filiala ABR Vaslui,
Prof. Valentina Lupu