Simpozionul regional “Rolul complementarităţii educaţiei formale-nonformale în dezvoltarea personală a elevului”

Proces-verbal – Simpozionul regional

“Rolul complementarităţii educaţiei formale-nonformale în dezvoltarea personală a elevului”

Casa Corpului Didactic Vaslui

Colegiul Tehnic “Marcel Guguianu” Zorleni

 

 

În perioada 12.11-19.11.2013 s-a desfăşurat Simpozionul regional “Rolul complementarităţii educaţiei formale-nonformale în dezvoltarea personală a elevului” organizat de Casa Corpului Didactic Vaslui şi Colegiul Tehnic “Marcel Guguianu” Zorleni.

Scopul acestui simpozion a susţinut necesitatea clarificării dihotomiei dintre valorificarea valenţelor educative, în contextul provocărilor actuale şi noile politici educaţionale ce au drept scop conştientizarea elevului de importanţa pe care o are devenirea lui ca adult responsabil într-o lume aflată într-o continuă schimbare. Iar obiectivul general subsumat, îmbunăţirea calităţii demersului didactic prin schimbul de bune practici, a dovedit din plin că investiţia în educaţie va îmbunătăţi calitatea vieţii prin experimentarea noilor posibilităţi de dezvoltare, de atragere, încurajare şi stimulare a tinerei generaţii înzestrată cu potenţial intelectual, voinţă şi inspiraţie, onoare şi talent, speranţă şi altruism, iar noi, cei abilitaţi trebuie să reuşim să-i descoperim, să-i cunoaştem, să-i antrenăm în activităţi şcolare si extraşcolare care să le stârnească interesul, să-i motiveze şi să le dea încredere în forţele proprii.

Simpozionul s-a adresat atât cadrelor didactice şi didactice auxiliare cât şi consilierilor şcolari, psihologi, tocmai celor care sunt responsabili cu îndrumarea elevilor în luarea deciziilor care să le permită să-şi găsească locul şi menirea.

 

 

Directorul Colegiului Tehnic „Marcel Guguianu” Zorleni, prof. Liviu Gîndu, a deschis lucrările simpozionului şi a prezentat salutul şi din partea directorului Casei Corpului Didactic Vaslui, prof. Cristinel Popa. Asistenţa numeroasă (cca 100 de persoane) precum şi alocuţiunile de mare interes ale invitaţilor, prof. Mihaela Cicoiu – insp. ISJ Vaslui, prof. Gelu-Voicu Bichineţ – vicepreşedinte ANBPR şi dir. Biblioteca Judeţeană „N. M. Spătaru” Vaslui, scriitorul Gruia Novac, prof. Andrei Tudor Huiban – dir. Colegiul Naţional „Gh. Roşca” Bârlad, Mancaş Iulian directorul Clubului Copiilor „Spiru Haret” Bârlad, dar şi ale doamnei Valentina Lupu – vicepreşedinte ABR şi prof. Daniela Argatu – preşedinte Filiala Suceava a ABR, au asigurat încă de la început succesul acestui simpozion.

Intervenţiile participanţilor, prof. Ramona Borş, prof. Ana-Maria Saulea, ed. Oana Chirilă, ed. Marin Roxana-Iulia prof. Olguţa Mocanu, prof. Daniela Argatu, prof. Anca Couatu, prof. Oana Cerchez, ed. Ghenuţa Huţanu, prof. Carmen Filiche, prof, Viorel Rîmboi şi prof. Liliana Paraschiv, au fost prezentate de bibliotecarul-documentarist, Luminiţa Ludmila Zuran.

S-au înregistrat 90 de lucrări din judeţele Bihor, Neamţ, Buzău, Vrancea, Iaşi, Bacău, Alba, Ilfov, Bucureşti, Timiş, Suceava,Vaslui, Bistriţa, care aşa cum spunea gazda noastră, directorul Colegiului Tehnic „Marcel Guguianu” Zorleni, vor fi constituite la editura Casei Corpului Didactic Vaslui, în volumul cu acelaşi titlu.

Tematica lucrărilor a variat de la tehnici pedagogice necesare valorificării potenţialului elevilor, la utilizarea de instrumente inovative pentru asigurarea calităţii educaţiei, la dezvoltarea şi promovarea potenţialului intelectual, cultural şi creativ al elevilor dar şi de la necesitatea promovării imaginii bibliotecii/ CDI-urilor ca poartă spre educaţie, comunicare şi diversitate. Interesant a fost şi schimbul de bune practici în domeniul Proiectelor Comenius şi cele ducaţionale pentru dezvoltarea competenţelor şi autonomiei elevilor.

Manifestarea a fost încheiată de directorul Colegiul Tehnic „Marcel Guguianu” din Zorleni cu dorinţa de a păstra tradiţia acestui simpozion inaugurată în urmă cu trei ani.

 

 

secretar Secţiunea Tehnici Pedagogice în bibliotecă,

prof. Daniela Argatu, bilbiotecar CCD „George Tofan” Suceava