Simpozionul național cu participare internațională “Contribuția bibliotecii la afirmarea diversității culturale în spațiul românesc”, ediția a II-a, 20 și 21 aprilie 2018

În zilele de 20 și 21 aprilie 2018 s-a desfășurat în Aula Corp E a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Simpozionul național cu participare internațională “Contribuția bibliotecii la afirmarea diversității culturale în spațiul românesc”, ediția a II-a. Manifestarea a fost prilejuită de sărbătorirea Zilei Internaționale a Cărții și a Drepturilor de autor și a Zilei bibliotecarului-23 aprilie (sărbătorită în avans) în Anul Centenarului Marii Uniri (1918-2018).

Acest eveniment s-a înscris în seria manifestărilor consacrate României Centenare și a fost organizat de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava​, Biblioteca Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Casa Corpului Didactic „George Tofan” Suceava, Asociația Bibliotecarilor din România (ABR) – Filiala Suceava în parteneriat cu Asociația Italienilor din România (RO.AS.IT), Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava, Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuţi, Institutul Naţional „Bucovina” Rădăuți, Mănăstirea Sucevița, Filiala Suceava a Uniunii Ucrainenilor din România, Consiliului Județean Suceava – Departamentul Diaspora și Parteneriate externe, Muzeul Bucovinei Suceava și Filiala Suceava a Uniunii Polonezilor din România.

Ne-am bucurat de un sprijin real din partea Băncii Transilvania și Sucursala Suceava a acestei bănci (sincere mulțumiri doamnei director regional Areta Latiș, domnului director Cătălin BERTEA și doamnei director adjunct retail Roxana Elena Medvighi), a Sindicatului „Univers” al USV (domnul Floricel Babei) și a Asociației “Sf. Arh. Gavriil” Suceava.

Acest eveniment de înaltă ținută a fost organizat într-un cadru cultural și istoric dedicat exprimării, interrelaționării, valorii și perpetuării modelelor care să prilejuiască an de an întâlnirea personalităților marcante și a elitelor culturale într-un efort conjugat în dezvoltarea, bunăstarea și excelența în biblioteca de orice tip, în educație și cultură.

Colaborarea fantastică a celor implicați în organizarea evenimentului a dus la realizarea unui program amplu, consistent, vibrant care s-a desfăşurat pe parcursul a două zile și a inclus sesiuni de lucrări de specialitate (peste 50 de lucrări de specialitate ce reunesc autori din România, Republica Moldova, Ucraina şi Italia), programe artistice emoționante, un vernisaj al unei expoziții tematice și o excursie de documentare ce a evidențiat moștenirea culturală a bucovinenilor (cele mai reprezentative biblioteci cu fond de patrimoniu: Colegiul Naţional „Ștefan cel Mare” Suceava, Colegiul Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuţi, Institutul Naţional „Bucovina” Rădăuți şi Mănăstirea Sucevița). De altfel, cum e obiceiul încă viu în Bucovina, ne-am așteptat oaspeții îmbrăcați în portul popular și cu tradiționala pâine cu sare.

Festivitatea de deschidere a evenimentului a avut loc vineri, 20 aprilie 2018, la USV, în prezenţa organizatorilor, a invitaţilor şi colaboratorilor. Prof. univ. dr. Sanda-Maria Ardeleanu a transmis mesajul bibliotecii academice din Suceava: „Unde oare se păstrează mai bine memoria unei naţiuni, dacă nu în bibliotecile ei? Unde oare vin deopotrivă copiii şi tinerii în formare, adulţii pe care nu îi satisface internetul, pentru a se întâlni cu modelele culturale, dacă nu în biblioteca şcolii, cea a universităţii, în biblioteca publică sau, mai rar, în biblioteca instituţiilor de cercetare, a academiilor sau, foarte rar, într-o bibliotecă mănăstirească?”… “evenimentul evidenţiază că biblioteca trebuie să rămână acel punct de atracţie şi de popas, de frumoasă amintire şi maximă utilitate, fără de care nu putem concepe formarea noilor generaţii… . Biblioteca constituie unul dintre principalele rezervoare ale memoriei individuale şi colective, locul în care luăm contact cu umanitatea, cu genialitatea şi în care putem practica comuniunea… simpozionul de la USV este o întâlnire de inimă, ştiinţă şi cultură, sub semnul diversităţii, o formă de recunoaştere a contribuţiei tuturor celor care, indiferent de zona geografică, de tradiţii, de valori, indiferent de apartenenţa etnică, au pus umărul şi o fac în continuare la clădirea României moderne”.

Domnul prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu, prorector al USV a sugerat răspunsul la o dilemă actuală „Suntem cu adevărat demni de înaintaşii noştri?”: prin raportarea noastră la anumite modele din trecutul istoriei, culturii și civilizației putem fi demni sau nu: „Ei au fost oameni ai timpului lor, însă ceea ce ar trebui să facem noi pentru a fi demni de înaintaşii noştri ar fi să identificăm corect care este spiritul timpului nostru şi să fim, la rândul nostru, angajaţi corect în valorile prezentului. Putem fi demni cunoscând înainte de toate ce au făcut ei, cunoscându-i pe ei şi apărând cu aceeaşi credinţă şi forţă valorile acestui timp care pot fi diferite de valorile cu care strămoşii noştri au luptat, valori ale unei umanităţi generoase.”

Doamna inspector general adjunct al Inspectoratului Şcolar Suceava, profesor Gabriela Scutaru a insistat pe importanța pe care trebuie să o acordăm bibliotecilor și cărților:„Chiar dacă uneori tindem să înlocuim cartea cu internetul, care ne furnizează de toate pentru toţi, eu cred că nimic nu poate să înlocuiască senzaţia de a ţine o carte în mână, de a răsfoi nişte pagini, de a putea citi şi reciti ceea ce ne place în mod special. Cartea care ne ajută să ne îmbogăţim, care ne ajută să ne dezvoltăm cunoştinţele, care ne deschide orizontul şi ne facem să gândim mai mult, să percepem într-un mod aparte realităţile din jurul nostru”.

Doamna director al Casei Corpului Didactic „George Tofan” Suceava, profesor  Elena Manuela David, a adăugat că biblioteca este un loc de inspiraţie, de creativitate: „Biblioteca este un centru de greutate în care se concentrează forţa intelectuală şi din care pleacă vibraţii de amplitudini diferite, în funcţie de modul în care apăsăm noi voinţa de a studia.”

Au transmis mesaje de susținere a bibliotecii, bibliotecarului și cărții în deschiderea evenimentului şi prof. univ. dr. Mykhailo ZUSHMAN – Director al Bibliotecii Științifice a Universității Naționale „Yuriy Fedkovych” din Cernăuți, Ucraina, doamna Elena HARCONIȚA – director al Bibliotecii Științifice Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Rep. Moldova și domnul director adjunct al Sucursalei Suceava a Băncii Transilvania, Gabriel Oanea și al doamnei șef-agenție Mirabela Nistor.

În partea a doua a plenului au prezentat lucrări extrem de interesante:

  • univ. dr. Elena TÎRZIMAN – Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Litere: Bibliotecarul – o profesie redefinită pentru secolul XXI;
  • univ. dr. Florin PINTESCU – Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Facultatea de Istorie și Geografie: Comunitatea poloneză din Bucovina, punte de legătură între România și Polonia;
  • dr. Vasile I. SCHIPOR – Societatea pentru Cultură și Literatură Română în Bucovina, Filiala Iași: Medicul Epifanie E. Cozărescu (1914 – 2010), un „model de aristocrat” și albumul său consacrat Bucovinei;
  • Dana HUMOREANU – jurnalist „Monitorul de Suceava” și reprezentat comunitatea evreilor din Suceava: Edgar SCHORR –: Locul cărții in iudaism;
  • univ. dr. Olimpia MITRIC – Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, Facultatea de Istorie și Geografie: Cartea de patrimoniu în Colecţiile Speciale ale Bibliotecii Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava;
  • drd. Anca Laura GRIGOROV Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați/ Universitatea din București, Facultatea de Litere: Catalogul online, instrument de promovare a diversităţii culturale în bibliotecile europene;
  • Lector univ. dr. Vasile DEMCIUC – Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, Facultatea de Istorie si Geografie: Petru Movilă în slujba unității de credință
  • Doina Iozefina IAVNI – Serviciul Județean Suceava al Arhivelor Naționale: Biblioteca Documentară a Arhivelor Naționale Suceava
  • Genealogist Corina DERLA – Comunitatea Armeană: Școala armenească din Suceava: pildă de multiculturalitate
  • Adrian Nicolae PUIU Director al Colegiului Național ,,Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți, județul Suceava: Rolul hurmuzăcheștilor în dezvoltarea și propagarea limbii și culturii românești
  • Oksana SICHKAR-TSYMBALIUK – Șef Serviciu al Bibliotecii Științifice a Universității Naționale „Yuriy Fedkovych” din Cernăuți, Secția Carte Rară: Manuscrisele lui Eusebie Mandicevschi în depozitele secției Carte Rară și Manuscrise a Bibliotecii Științifice al Universității Naționale „Yuriy Fedkovych” din Cernăuți
  • Volodymyr MOSKALIUK – Directorul Editurii „Cărțile Noastre” din Cernăuți, Ucraina: Cernăuți – Bucovina – Universitate: trecut și prezent
  • CS III, prof. dr. ing. Vasile A. DEAC – Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Oradea, Ionela BURZ – Biblioteca Universităţii din Oradea și prof. Gelu PINTER – Şcoala Gimnazială Nr. 1 „Sântandrei” Bihor: Controlul microbiologic al condițiilor igienico – sanitare din locațiile de bibliotecă, muzeu și arhivă, determinări de aeromicrofloră (N.T.G./m3, U.F.C ./m3)

A urmat în Holul central corp E al USV, vernisajul Expoziției tematice Cartea – sursă de cercetare și dezvoltare artistică, coord. prof. Camelia RUSU – SADOVEI și bibl. școlar Alina PAPUC de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava, vizita la Biblioteca USV, dar și aplicația practică pe o carte degradată biologic, a domnului prof. dr. ing. Vasile A. DEAC.

Am imortalizat prima parte a simpozionului printr-o fotografie de grup la intrarea principală, Corp E a USV.

De la orele 15 s-a desfășurat în Auditorium-ul Joseph SCHMIDT, corp F, Programul artistic Diversitate etnică și culturală în Bucovina care a debutat cu intonarea impresionantă, vibrantă a Imnului național de către doamna profesor Valentina Tablan, solista și soprana apreciată național și internațional, a Coralei de fete „Ciprian Porumbescu” a Colegiului Național „Ștefan cel Mare” Suceava. Corala, premiată pe scene internaționale de renume și dirijată de excelentul prof. pr. Lucian-Ionuț TABLAN POPESCU au interpretat pisele: „Măluai, luaiu” – Tudor Jarda, „Doina” – aranjament prof. pr. Lucian Tablan-Popescu și „Sârba-n căruță” – Gheorghe Danga.

Următorul grup a fost incredibilul Ansamblu „Kozaciok” din Bălcăuți, jud. Suceava, coordonat impecabil de către prof. Petru ȘOIMAN și au reprezentat comunitatea ucraineană, beneficiind de sprijinul domnului președinte al Filialalei Suceava a Uniunii Ucrainenilor din România, prof. IlieSAUCIUC.

Ansamblul vesel al muntenilor polonezi „Solonczanka”din Solonețu Nou, coordonați de doamna Ana ZIELONKA și sprijiniți de domnul președinte al Uniunii Polonezilor din România, Ghervazen LONGHER Polonezilor din România a încântat publicul.

Ansamblului studenţesc ARCANUL al Universității „Ştefan cel Mare” din Suceava, coordonat de către domnul dr. ing. Sorin POHOAŢĂ a încheiat apoteotic primul program artistic al zilei.

Ultima secțiune a simpozionului a fost dedicată lucrărilor:

  • RO.AS.IT. Ioana GROSARU; bibl. documentarist Roxana COMARNESCU: Biblioteca RO.AS.IT. – punct de sprijin în organizarea manifestărilor culturale și interculturale, prof. Sofica BUTNARU – Asociația Italienilor din RomâniaRO.AS.IT;
  • Sociolog Antonio RIZZO – Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT. Biblioteca come simbolo e memoria
  • Bibliograf Ciprian TEODORESCU – Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” Iași: Cultul eroilor” – dimensiune multiculturală proprie anului Centenar, dileme biblioteconomice de clasificare a „istoriei mari și a istoriilor mici”
  • Genealogist Corina DERLA – Comunitatea Armeană: Școala armenească din Suceava: pildă de multiculturalitate dar și proiecția impresionantului filmul despre genocidul armean.

Seara s-a încheiat cu extraordinarul recital de pian și solo al Alexandrei FITS, interpretând într-o  abordare spectaculoasă cele mai cunoscute piese ale legendarei Edith Piaf, dar și compoziții proprii. O adevărată ambasadoare a cântecului francez, Alexandra Fits este câștigătoarea numeroase premii și distincții care îi subliniază multiplele laturi muzicale.

A doua zi a simpozionului, sâmbătă, 21 aprilie 2018, a fost rezervată excursiei de documentare pe traseul cărții de patrimoniu din Bucovina: Suceava – Rădăuți – Mănăstirea Sucevița – Suceava.

Prima bibliotecă vizitată a fost cea a Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare” din Suceava unde am fost întâmpinați de domnul director adjunct, prof. Gabriel HACMAN și de doamna bibliotecară, Corina DOMINTE. Am avut ocazia să vedem un tezaur pe care l-a evidențiat și domnul prof. dr. ing. Vasile A. DEAC. Fabulos!

A urmat vizita la Biblioteca Institutului Naţional „Bucovina” Rădăuţi, unde am fost întâmpinați de domnul director – prof. dr.  Marian OLARU, o bibliotecă vie a Bucovinei, un istoric genial prin abordare, dar și doamnele bibliotecare.

La Biblioteca Colegiului „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuţi am fost întâmpinați de doamna inspector şcolar al Inspectoratului Școlar Județean Suceava, prof. Angela Luminița SEHLANEC, doamna director adjunct al colegiului, prof. Luminița LĂZĂRESCU și doamna bibliotecar Andreea CIOBARA, dar și de prof. dr.  Marian OLARU. Prezentările făcute, vizita prin cele două biblioteci (cartea de patrimoniu a colegiului fiind transferată institutului vecin), vernisajul expoziției de fotografie istorică ne-au impresionat profund atât pe noi cât și pe oaspeții străini

La Mănăstirea Suceviţa am fost întâmpinați călduros de Maica Stareță, Mihaela COZMEI, de maicile ghid și bibliotecar. Acolo am văzut comorile Bucovinei: Biserica și pictura ei (unica mănăstire din Bucovina care deţine „testamentul artei moldoveneşti“ cercetătorul de artă francez Paul Henry), Muzeul de obiecte bisericești, Muzeul icoanelor, Biblioteca și Arhiva mănăstirii. A fost o copleșitor, atât de multă istorie și frumusețe, sacrificii și devotament! În final maicile ne-au ospătat în trapeza mănăstiri cu bucate alese și binecuvântate, menite parcă să ți se facă dor să revii acolo.

La întoarcere, oaspeții au putut vizita măreața cetate a Sucevei.

A fost un eveniment pregătit cu suflet, pentru oameni dăruiți, într-un an al celebrării Marii Uniri. Cei prezenți au simțit toate acestea și și-au confirmat prezența și la următoarea ediție.

MERITĂ FELITĂRI:

ORGANIZATORII:

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava

Biblioteca Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava

Inspectoratul Școlar Județean Suceava

Casa Corpului Didactic „George Tofan” Suceava

Asociația Bibliotecarilor din România (ABR) – Filiala Suceava,

 

PARTENERII:

Asociația Italienilor din România (RO.AS.IT)

Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava

Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuţi

Institutul Naţional „Bucovina” Rădăuți

Mănăstirea Sucevița

Filiala Suceava a Uniunii Ucrainenilor din România

Muzeul Bucovinei Suceava

Consiliului Județean Suceava – Departamentul Diaspora și Parteneriate externe

Filiala Suceava a Uniunii Polonezilor din România

 

SPONSORII:

Banca Transilvania

Sindicatul „Univers” al USV

Asociația “Sf. Arh. Gavriil” Suceava

 

PARTENERI MEDIA:

https://www.facebook.com/BibliotecaUSV/

https://www.ccd-suceava.ro/index.php?page=biblioteca

https://www.ccd-suceava.ro/pdf/biblioteca/afis2018.pdf

https://www.ccd-suceava.ro/pdf/biblioteca/program2018.pdf

https://www.ccd-suceava.ro/pdf/biblioteca/scrisoare2018.pdf

https://www.monitorulsv.ro/Ultima-ora-local/2018-04-17/Simpozion-national-cu-participare-internationala-la-Biblioteca-USV

https://www.monitorulsv.ro/Local/2018-04-21/Contributia-si-importanta-bibliotecilor-evidentiate-la-Universitatea-din-Suceava#adelina

https://www.facebook.com/search/top/?q=asocia%C5%A3ia%20bibliotecarilor%20din%20rom%C3%A2nia%2Fromanian%20library%20association

https://www.obiectivdesuceava.ro/local/simpozion-national-cu-participare-internationala-organizat-la-sfarsitul-acestei-saptamani-de-biblioteca-usv/

https://www.newsbucovina.ro/evenimente/220174/simpozionul-contributia-bibliotecii-la-afirmarea-diversitatii-culturale-in-spatiul-romanesc-la-universitatea-stefan-cel-mare-suceava

https://www.crainou.ro/2018/04/18/contributia-bibliotecii-la-afirmarea-diversitatii-culturale-in-spatiul-romanesc/

https://www.youtube.com/watch?v=uPi8H19JkLA  Nest TV

https://www.bucovinatv.ro/simpozion-national-cu-participare-internationala/

http://www.radio.usv.ro/simpozionul-contributia-bibliotecii-la-afirmarea-diversitatii-culturale-in-bucovina-la-usv/

https://www.facebook.com/Radio.AS.Suceava/photos/a.168674739903341.28788.163566177080864/1415876698516466/?type=3&theater

http://rri.ro/it_it/giornata_mondiale_del_libro_roasit_partner_di_convegno_internazionale-2580043 (președinte Ioana Grosaru, Sociolog Antonio Rizzo și cameraman Anca Filoteanu)

http://rri.ro/uk_uk/c%D0%B8%D0%BC%D0%BF%D0%BE%D0%B7%D1%96%D1%83%D0%BC_%D0%BF%D1%80%D0%BE_%D0%B2%D0%BD%D0%B5%D1%81%D0%BE%D0%BA_%D0%B1%D1%96%D0%B1%D0%BB%D1%96%D0%BE%D1%82%D0%B5%D0%BA%D0%B8_%D0%B2_%D0%BA%D1%83%D0%BB%D1%8C%D1%82%D1%83%D1%80%D0%BD%D0%B5_%D1%80%D0%BE%D0%B7%D0%BC%D0%B0%D1%97%D1%82%D1%82%D1%8F_%D1%83_%D0%A1%D1%83%D1%87%D0%B0%D0%B2%D1%96-2580293

http://www.ultimele-stiri.eu/articol/simpozion-national-despre-contributia-bibliotecii-la-diversitatea-culturala-la-biblioteca-usv/4162878

http://www.edumanager.ro/simpozion-national-contributia-bibliotecii-la-afirmarea-diversitatii-culturale-in-spatiul-romanesc-la-usv-suceava/

https://www.agerpres.ro/comunicate/2018/04/19/comunicat-de-presa-biblioteca-universitatii-stefan-cel-mare-din-suceava–93695

http://www.rador.ro/2018/04/20/calendarul-evenimentelor-20-aprilie-selectiuni-2/

http://tvr1.tvr.ro/emisiuni/convietuiri_4787.html (realizator Dana Ioniță TVR Departamentul Minorități)

COMITETUL ȘTIINȚIFIC:

Prof. univ. D.H.C. Sanda-Maria ARDELEANU

Prof. univ. dr. Mircea A. DIACONU

Prof. univ. dr. Elena TÎRZIMAN

Prof. univ. dr. Florin PINTESCU

Conf. univ. dr. Olimpia MITRIC

Prof. univ. dr. Lora BOSTAN

Dir. Elena HARCONIȚA

Lect. univ. dr. Vasile DEMCIUC

Lect. dr. Felicia VRÂNCEANU

Prof. Daniela ARGATU

 

COMITETUL DE ORGANIZARE

Prof. univ. dr. Sanda-Maria ARDELEANU

prof. Daniela ARGATU

bibl. Anișoara BUDUI

bibl. Adriana Florentina GHERASIM

C.S. II, prof. dr. Marian OLARU

bibl. Corina DOMINTE

bibl. Andreea CIOBARA

maica stareţă Mihaela COZMEI

 

MODERATORII:

prof. univ. dr. Sanda-Maria ARDELEANU

prof. Daniela ARGATU

bibl. Anișoara BUDUI

bibl. Adriana Florentina GHERASIM

Bibliotecar USV Iuliana Inocenţia GALAN

Bibliotecar USV Daniela Elena PRIGOREANU și toți colegii noștri din toate departamentele instituțiilor implicate în organizarea evenimentului numit de un participant ”surâsul bibliotecarului din Bucovina”.

Felicitări și mulțumiri tuturor participanților și vă așteptăm și la anul!

 

Până la data de 3 mai 2018, accesând link-ul de mai jos puteți descărca mai multe fotografii de la acest eveniment:

https://wetransfer.com/downloads/57feaaf7cf1f23aee37a819928a2c3df20180426085639/7e93d82ea8f7c003750a836724ef5cc020180426085648/c44ad0

 

Președinte Filiala Suceava a ABR,

prof. Daniela ARGATU,

Vicepresedinte Filiala Suceava a ABR,

bibl. Anișoara BUDUI,

Secretar Filiala Suceava a ABR,

bibl. Adriana Florentina GHERASIM