Raport de activitate al Secțiunii Achiziție si Dezvoltarea Colecțiilor

Raport de activitate 2016

 

Prezentul raport reprezintă sinteza activităţilor desfășurate în cadrul Secţiunii „Achiziție si Dezvoltarea Colecțiilor” a Asociaţiei Bibliotecarilor din România (ABR), pe anul 2016.

 

Sunt prezentate cele două întruniri de lucru desfăşurate în lunile mai și septembrie 2016, precum și cele mai importante aspecte referitoare la procesele pe care le implică dezvoltarea colecțiilor, în contextul noilor schimbări legislative.

Pe data de 26 mai 2016 a avut loc întâlnirea de primăvară a Secţiunii Achiziţii şi Dezvoltarea Colecţiilor ce s-a desfăşurat în sala “Simion Mehedinţi” a Bibliotecii Naţionale din Bucureşti. Tema principală a întâlnirii a fost „Noua lege a Achiziţiilor publice: propuneri de modificare, stadiul proiectului la nivel naţional”.

Au fost prezentate două lucrări: „Dezvoltarea colecţiilor Bibliotecii Naţionale a României: studiu comparativ 2013-2015” – autor Elena Bucur (Biblioteca Națională a României) și „Noua lege a achiziţiilor publice: stadiul proiectului la nivel naţional” – autor Nicoleta Rahme (Biblioteca Națională a României).

Prima lucrare a reprezentat o analiză a diverselor probleme cu care se confruntă bibliotecarii Bibliotecii Naţionale sub aspect procedural, juridic şi al prelucrării publicațiilor provenite prin donaţie. Preselecţia şi selecţia donaţiilor sunt un proces anevoios, mai ales în condiţiile înmulţirii solicitărilor donatorilor. Gestionarea donațiilor presupune alocarea de resurse umane, financiare şi de timp, precum şi mult tact din partea bibliotecarilor în relaţia cu donatorii, care consideră uneori că biblioteca este obligată să accepte fără nici un discernământ ceea ce oferă ei. S-au reamintit schimbările la nivel de legislație, în cazul evaluării documentelor de patrimoniu conform normelor ANEVAR. Autoarea a inclus în prezentare și o analiză a publicațiilor provenite din donații, pentru a avea o privire de ansamblu asupra domeniilor care completează colecțiilor pentru perioada 2010-2011, 2013-2015, anul 2012 nefiind luat în calcul deoarece a fost anul mutării colecțiilor Bibliotecii Naționale a României.

Cea de-a doua lucrare a avut în vedere noua lege a achizițiilor publice, apărute cu doar câteva zile înainte de lucrările sesiunii. La nivel național, Proiectul de Lege privind achiziţiile publice a fost publicat în data de 22.07.2015, iar Strategia Naţională Achiziţii Publice a fost publicată în data de 31.07.2015.

În perioada de consultare publică, derulată în luna august 2015, BNR, ABR, ANBPR, ICR, Arhivele Naționale și Rețeaua Muzeelor au formulat un punct de vedere față de noile prevederi legale, solicitând nota de fundamentare și expunerea de motive aferente procesului legislativ. De asemenea, având în vedere activitățile specifice instituțiilor culturale, Legea 334/2002, Legea bibliotecilor, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv art. 40 si 41 și Legea nr. 311/2003, legea muzeelor și a colecțiilor publice, art. 6, semnatarii Punctului de vedere cu privire la noua lege a achizițiilor publice aflată în dezbatere publică, transmis către Ministerul Finanțelor Publice și ANAP, au solicitat inserarea unei excepții referitoare la cumpărarea bunurilor culturale destinate completării colecțiilor bibliotecii, arhivelor și muzeelor. Acest punct de vedere a fost inclus în cadrul unui document intitulat Răspunsuri la comentariile primite ca urmare a procesului de consultare publică cu privire la Proiectul de lege privind achiziţiile publice, capitolul I, postat pe site-ul MFP. Excepția solicitată de biblioteci nu a fost acceptată deoarece s-a luat ca referință directiva europeană nouă în materie de achiziții publice, care nu includea astfel de excepții.

Biblioteca Naţională a susţinut importanţa elaborării documentelor terţiare care să fie aplicate la nivelul sistemului naţional de biblioteci şi întocmirea  unei liste cu operatorii economici specifici acestui sector. Impactul noii legi a achiziţiilor asupra activităţii bibliotecilor rămâne de dezbătut la întrunirile viitoare.

Au fost menționate schimbările importante de la începutul anului 2016 pentru bibliotecarii din serviciile de dezvoltare a colecţiilor, şi anume, cotele noi de TVA (reducerea lor de la 9% la 5% pentru manuale şcolare, cărţi, ziare şi reviste) şi majorarea fără precedent a taxelor poştale pentru publicaţiile destinate schimbului internaţional, începând cu data de 1 martie 2016. Acest din urmă aspect este o măsură cu un impact major asupra cheltuielilor bibliotecilor care se confruntă de ani buni cu resurse financiare din ce în ce mai mici pentru activităţile sale de bază. S-a convenit ca şi ABR, alături de alte asociaţii din domeniu (ANBPR și ABBNR) să întreprindă acţiuni menite să sensibilizeze autorităţile.

În cadrul Conferinței Naționale a Asociației Bibliotecarilor din România, ediția a XXVII-a, Timișoara „Biblioteca fără bariere”, Secţiunea şi-a desfăşurat lucrările în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Eugen Todoran”, Timişoara, în data de 7 septembrie 2016.

Au fost prezentate 4 lucrări:

  1. Biblioteca Europeana, o biblioteca fără frontiere – autor Alice Oprea de la BCU București.

Lucrarea a reprezentat o analiză din punct de vedere al participării, al contribuțiilor și al beneficiilor pe care bibliotecile le pot avea în cazul în care aleg să facă parte din acest proiect numit Biblioteca Europeana.

2. Noi formate de documente accesibile pentru persoanele cu dizabilități de vedere – autor Adriana-Elena Borună de la Biblioteca Națională a României. S-au prezentat tipuri de formate existente pentru această categorie de cititori și necesitatea diversificării acestora. În general, pentru a consulta diverse documente persoanele cu dizabilități se folosesc de diverse tehnologii asistive (cititoare de ecran, lupe electronice etc.) sau transformă definitiv documentul, din punct de vedere al formatului fizic, prin intermediul unor formate alternative dintre care amintim: textul digital, documente scrise folosind alfabetul Braille, documente audio, documente audio-vizuale cu descriere audio, documente în relief, documente în format DAISY (Digital Access to Information System).

3. Achizițiile publice: norme metodologice – autor Nicoleta Rahme de la Biblioteca Națională a României. Noua Lege a Achizițiilor Publice publicată în Monitorul Oficial din 23 mai 2016 și și normele metodologice aferente au fost prezentate cu toate noutățile aduse și cu problemele pe care le întâmpină bibliotecile.

Referitor majorarea taxelor poștale pentru biblioteci, datorită impactului său asupra bugetului bibliotecilor, autoarea amintește despre eforturile depuse pentru a atrage atenția oficialităților statului. Este vorba despre un memoriu elaborat de ABR, ANBPR, ABBNR și BNR către CNPR, Guvernul României, Senat și ministerele implicate. Au răspuns MAE, MCSI și CNPR. MAE dorește un demers legislativ, iar MCSI și CNPR nu susțin obiectivele bibliotecilor, considerând motivate noile tarife.

Tot legat de acest subiect, dna Săvulescu Raluca de la Univ. De Petrol şi Gaze Ploiești a prezentat ca o posibilă soluție pentru micșorarea cheltuielilor de coletărie efectuate de biblioteci, folosirea unui serviciu furnizat de Poșta Română numit Sac Electronic M. Această variantă urmează să fie analizată în funcție de situația concretă a fiecărei instituții, pentru a vedea avantajele si dezavantajele pe care le oferă.

4. Monografiile tipărite la Timișoara între anii 1920-1947. O lucrare statistic-calitativă – autor Dr. Thomas Remus MOCHNACS, de la Biblioteca Centrală „Eugen Todoran” din Timișoara:

Autorul a prezentat un studiu despre tipăriturile din Banat aferente perioadei 1920-1947: aspectele istorice, patrimoniul cultural bănățean unic prin prezența celor trei limbi care se vorbesc în regiune etc., dispersia pe centre tipografice și pe limba de editare (procentajul de titluri în limbile maghiară, germană, sârbă, latină, italiană, bulgară, franceză, editarea bilingvă și trilingvă), cazuri aparte (1 periodic în esperanto).

 

Concluzii:

În anul 2016 Secțiunea s-a concentrat pe noile prevederi legislative în materie de achiziții publice și studii relevante cu privire la constituirea și structura colecțiilor din biblioteci.

Toate punctele de vedere au fost consemnate în procesele verbale ale secțiunilor.

 

Dr. Nicoleta Rahme – Președinte

Biblioteca Națională a României

 

Carmen Pavel – Secretar

Biblioteca Centrală Universitară Mihai Eminescu Iași