PROCES-VERBAL al întâlnirii Secțiunii Cultura informației 2018

În zilele de 17-18 mai 2018 s-au desfășurat la Brașov, în găzduirea Facultății de Sociologie și Comunicare a Universității „Transilvania”, lucrările secțiunii Cultura informației a Asociației Bibliotecarilor din România.

Tema întrunirii a fost Cultura informației și cercetarea științifică. Rolul bibliotecilor.

La lucrări au participat 25 de membri ABR din Brașov (biblioteci școlare, Biblioteca Universității „Transilvania”, Universitatea „Transilvania”), București (Universitatea din București), Galați (Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”) și Timișoara (Biblioteca Colegiului “Casa Verde”).

În ziua de 17 mai, a fost prezentată comunicarea Evaluarea informației științifice (Prof. univ. dr. Angela Repanovici, Universitatea „Transilvania”), iar drd. Mihai Constantinescu (Universitatea din București) a prezentat stadiul elaborării lucrării Ghid de identificare a publicațiilor pseudoștiințifice 1.0, care urmează a fi finalizată până la Conferința Națională de la Sibiu.

Cele două prezentări au fost urmate de discuții având ca temă principală evaluarea informațiilor, în condițiile conștientizării pericolului pe care-l prezintă circulația pe scară largă a știrilor false, a informațiilor incorecte sau proliferarea publicațiilor de tip predatory (pseudoștiințifice). În acest context, s-a propus ca lucrările secțiunii din cadrul Conferinței Naționale de la Sibiu să se desfășoare sub forma unui workshop dedicat temei Evaluarea informațiilor din mediul online, prin care bibliotecari din toate tipurile de biblioteci să fie familiarizați cu principalele metode de verificare a calității informațiilor disponibile în Internet. Conducerea secțiunii a propus, și participanții au fost de acord, ca întrunirea de la Sibiu să iasă din zona prezentărilor cu caracter teoretic și să propună o modalitate de abordare orientată spre practică.

Ziua de 18 mai a fost dedicată workshop-ului Cum publicăm în Revista Română de Biblioteconomie și Știința Informării, coordonat de lector univ. dr. Robert Coravu (Universitatea din București), co-editor al publicației. Participanții au fost informații cu ultimele evoluții privind promovarea și indexarea revistei în baze de date și repertorii internaționale și le-au fost prezentate noua politică editorială, facilitățile platformei editoriale utilizate de RRBSI, metodologia de publicare și de recenzare (peer-review).

 

Secretar Secțiunea Cultura informației,

Lector univ. dr. Robert Coravu