Proces-verbal al întâlnirii Secțiunii Carte veche. Conservare. Restaurare
- 8 octombrie 2019
- Postat: Enache Emilia
- Categorie Carte veche. Conservare. Restaurare
Proces-verbal
Secțiunea Carte veche. Conservare. Restaurare
Încheiat astăzi, 5 septembrie 2019, cu ocazia sesiunii de lucru a Secţiunii „Carte veche. Conservare. Restaurare”, având ca temă: Conservarea şi restaurarea documentelor de patrimoniu – studii de caz. Întâlnirea a avut loc la Muzeul Naţional al Literaturii Române (sediul din str. Nicolae Creţulescu, nr. 8, sector 1), Sala „Perpessicius”, între orele 11.30 – 14.00.
La această întâlnire profesională au participat specialişti din domeniul ştiinţelor informării, documentării şi comunicării, conservării bunurilor culturale, personalităţi culturale şi ştiinţifice din ţară și străinătate, bibliotecari din sistemul național de biblioteci, reprezentanţi ai instituţiilor de cultură şi învăţământ.
Moderatorul întâlnirii a fost preşedintele Secţiunii ABR „Carte veche. Conservare. Restaurare”, Petruța Mihaela Voicu.
Ordinea de zi a reuniunii a cuprins:
- prezentarea lucrărilor secțiunii;
- prezentarea raportului secțiunii pentru perioada septembrie 2015 – septembrie 2019;
- alegeri pentru un nou mandat, septembrie 2019 – septembrie 2023;
- discuții și concluzii.
În program au fost cuprinse 7 comunicări, după cum urmează:
- Dr. Silviu Constantin Nedelcu, Biblioteca Academiei Române. Scurt istoric al Bibliotecii Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti (1881 – 1989);
- Marius George Coșarcă, Biblioteca Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti – Cenzura anticariatelor în România (1944 – 1989);
- Preot dr. Aurel Florin Ţuşcanu, Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului – Tipărituri ale mitropolitului ANTIM IVIREANUL în Biblioteca Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului;
- Preot dr. Aurel Florin Ţuşcanu, Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului – prezentare mini expoziţie de carte veche bisericească, 10 cărţi din sec. XVIII-XIX, tipărite în cuprinsul Mitropoliei Ungrovlahiei – Circulaţia vechilor cărţi de cult în spaţiul românesc, factor de unitate spirituală a românilor de pretutindeni;
- Dr. Ing. Vasile Deac; Drd. Ionela Burz; Ing. Alexandru Deac, Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai“, Oradea; Biblioteca Universităţii Oradea. Prezentarea volumului bilingv Acidificarea colecţiilor de documente din biblioteci, muzee şi arhive: cauze, efecte, investigaţii şi intervenţii = Acidification of document collections in libraries museums and archives: causes, effects, investigations and interventions. Oradea: Editura Universităţii din Oradea, 2019;
- Ana-Adelina Cotarcea, Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran” Timișoara – Războiul de Independenţă din 1877-1878, oglindit în chipuri şi imagini în paginile ziarului bucureştean „Resboiul”;
- Drd. Ion Volcu, Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati”, Brăila – Expertizarea şi clasare cărţilor de patrimoniu în bibliotecile judeţene. Stadiul actual şi perspective.
Tematica complexă abordată a accentuat rolul bibliotecii în procesul de cercetare, conservare și punere în valoare a patrimoniului cultural național și necesitatea armonizării legislației principale și secundare aplicabilă în biblioteci, în toate componentele sale.
Concluziile întâlnirii profesionale au conturat trei direcții de acțiune referitoare la posibilitatea armonizării legislaţiei cu întreg sistemul legislativ românesc şi european, în vederea obţinerii unei coerenţe legislative; asigurarea unui cadru legislativ coerent, care să impună o cât mai bună protejare a patrimoniului cultural mobil şi imobil al ţării și introducerea unor noi articole în legislaţia specifică existentă.
Urmează raportul de activitate al secțiunii prezentat de dna Petruța-Mihaela Voicu și alegerea viitoarei conduceri a secțiunii. Pentru președinte de secțiune a fost depusă o singură candidatură, a domnului Silviu Constantin Nedelcu, Biblioteca Academiei Române, propunându-l ca secretar pe domnul Ion Volcu, Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati”, Brăila. Rezultatul alegerilor cu unanimitate: președinte Silviu-Constantin Nedelcu, Biblioteca Academiei Române și secretar Ion VolcuU, Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati”, Brăila.
La final, preşedintele secţiunii pentru perioada 2015-2019, Petruța-Mihaela Voicu, a mulțumit tuturor participanţilor pentru interesul manifestat faţă de tematica întâlnirii și implicare și a urat succes noii conduceri a secțiunii Carte veche. Conservare. Restaurare.
Drept pentru care s-a încheiat prezentul proces-verbal.
Întocmit:
Petruța Mihaela Voicu,
Preşedinte Secţiunea „Carte veche. Conservare. Restaurare”
(septembrie 2015 – septembrie 2019)