Proces-verbal al Consiliului director

Proces-verbal al Consiliului director

al Asociației Bibliotecarilor din România

8 septembrie 2015

 

Ordine de zi

A. Rezolvarea unor probleme organizatorice privind desfăşurarea Conferință de la Iaşi în condiţii optime.

B. Diverse

 

A.

1. Dl președinte prezintă situația sponsorizărilor pentru Conferință. Acestea au venit de la firmele ROMDIDAC, ExLibris, Elsevier, Enformation, Cultware, iGrup. În acest context, sunt aprobate gratuitățile care urmează a fi acordate invitaților și organizatorilor: 12 persoane din țară  (fiecare caz analizându-se în parte) și 12 din străinătate: Republica Moldova, Grecia, Norvegia, Danemarca, la care se adaugă organizatorii. În total, 40 de persoane vor beneficia de gratuități. Se  aprobă şi toate celelelate cheltuieli (de protocol şi curente) pentru buna desfăşurare a lucrărilor conferinţei.

2. Privitor la contestația dlui Ovidiu Călugărescu, se hotărește să fie prezentate în Adunarea generală cele două puncte de vedere ale caselor de avocatură, obținute de ABR, și să fie supusă la vot legalitatea candidaturii dnei Adriana Szekely.

3. Sunt discutaţi candidaţii pentru diplomele care urmează a fi acordate de Consiliul ABR la această conferinţă: diplome aniversare, diplome de fidelitate, diplome pentru rezultate deosebite în anul 2015 și sunt aprobaţi premiații pentru fiecare categorie (a se vedea lista de la Procesul-verbal din 10.09.2015).

4. De asemenea, Comisia de analiză a dosarelor depuse pentru obținerea premiului ”Spiru Haret” pentru Biblioteci școlare din cadrul Consiliului formată din dna Valentina Lupu, dna Colătău Maria și dna Daniela Argatu prezintă concluziile în urma analizei celor trei dosare aflate în competiție: Bratu Veronica, bibliotecar școlar responsabil CDI, Liceul Teoretic Buziaș, Timiș (25 de ani vechime, 21 de ani membru activ în ABR), Andrei Lăcrămiora, bibliotecar Colegiul Național Mihai Eminescu Suceava (15 ani vechime, 15 ani activitate în cadrul ABR) și Trofin Mariana, bibliotecar CCD Bihor (10 ani vechime, 4 ani activitate în cadrul ABR). Primele două dosare obțin punctajul egal (80 puncte) şi se decide ca premiul să fie împărţit celor două persoane.

5. În continuare, este reconfirmată metodologia de desfășurarea a alegerilor pe secțiuni, diviziuni şi a Consiliului director, conform statutului, și este stabilit calendarul pe zile şi ore de desfășurare a acestora.

 

B.

1. Este propusă și votată mărirea indemnizației secretarului ABR, dra Emilia Enache, de la 400 lei la 500 lei lunar, începând cu luna octombrie a acestui an.

 

Întocmit de Claudia Lungu în data de 8 sept. 2015