Prezentare de carte la Casa Corpului Didactic Constanța
- 2 octombrie 2019
- Postat: Enache Emilia
- Categorie Filiala Constanța
La sfârșitul lunii septembrie, la Casa Corpului Didactic Constanța, a avut loc prima întâlnire a bibliotecarilor și documentariștilor constănțeni din învățământul preuniversitar. Cu această ocazie, a fost prezentat volumul „Abecedar de Tipar”, instrument inedit de lucru pentru elevii ce prezintă dificultăți de învățare, din învățământul special și cel de masă.
Autoarea, doamna Mihaela Boantă, și echipa de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Maria Montessori” care a făcut posibilă apariția acestei lucrări, au popularizat, astfel, în rândul bibliotecarilor constănțeni, „Abecedarul de tipar”, amintind și faptul că acesta a câștigat selecția națională de bune practici în educație „Creatori de educație”, ediția 2019.
În acest sens, doamna Laura Gunesch, reprezentant al proiectului „Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți – CRED”, alături de doamna Sorina Plopeanu, director C.C.D. și doamna Flavia Alexandra Petrov, profesor documentarist C.C.D., au ținut să sublinieze importanța volumului ce pune la dispoziţie celor interesaţi cunoştinţe legate de tot ceea ce înseamnă formarea deprinderilor lexice, exprimării orale și înțelegerii textelor la clasa de elevi.
In libro veritas!