La mulți ani!

La mulți ani, Carte! La mulți ani, Bibliotecari!

Ziua de 23 aprilie are conotații speciale pentru toți cei aflați în slujba cărții, astfel, ea este celebrată prin evenimente de promovare și popularizare a lecturii, care marchează Ziua Bibliotecarilor din România, dar și Ziua Mondială a Cărţii şi a Drepturilor de Autor.

La nivelul ABR, o serie de manifestări evidențiază această zi importantă pe plan național: simpozioane, dezbateri, ateliere, vizite în biblioteci, care se vor întinde pe parcusul mai multor zile, în Săptămâna Națională a Bibliotecilor.

Ziua Mondială a Cărţii şi a Drepturilor de Autor se sărbătoreşte anual, în 23 aprilie, şi este iniţiată de UNESCO, prima ediţie având loc în 1995. Din anul 2005, ziua de 23 aprilie a fost declarată şi Ziua Bibliotecarului din România.

În numele meu, în calitate de președinte al ABR, și al membrilor Consiliului Director, vă uram cele mai bune gânduri tuturor bibliotecarilor din România, mult succes și determinare în tot ce își propun!

Dr. Adriana Szekely și Consiliul Director,

Asociația Bibliotecarilor din România