Dr. Adriana SzekelyPreședinte ABR

Bibliotecar de peste 25 de ani la Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, România; conduce departamentul de Permise – Imprumut de peste 10 ani, coordonează din 2014 activitatea de formare profesională din biblioteca în care lucrează.
Este absolventă a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, a Facultăţii de Istorie-Filosofie, specializarea Filosofie-Sociologie, iar în anul 2012 a obţinut titlul de doctor în istorie cu o teza multidisciplinară privind cartea, lectura şi biblioteca în dezbaterea mediilor culturale româneşti din Transilvania între cele două războaie mondiale. Specializarea în sociologie i-a permis să efectueze anchete sociologice şi cercetări statistice în biblioteci.
În Asociaţia Bibliotecarilor din România (ABR) este membră din anul 1992, implicându-se în activitatea asociaţiei la nivelul secţiunilor (2003 – 2007; 2007 – 2011 – Preşedinta Secţiunii de Statistică şi Evaluare), diviziunilor (Preşedinta Diviziunii Biblioteci Universitare), filialei teritoriale Cluj şi chiar în biroul de coordonare de la nivel naţional (2007 – 2011 – vicepreşedinte în Consiliul de conducere ABR). Pentru mandatul 2015-2019 a fost aleasă preşedintele Asociaţiei Bibliotecarilor din România.