Detalii privind organizarea Conferinței Naționale 2011

Stimați colegi,

în această dimineață au fost transmise președinților de filiale și de secțiuni, prin e-mail, invitațiile de participare la Conferința Națională. Pentru informarea membrilor asociației, iată care sunt detaliile importante legate de participare:

Înscrierea şi opţiunea pentru cazare le veţi comunica prin completarea formularului de înscriere disponibil on-line, pe site-ul Conferinţei Naţionale, la adresa http://bcu.ulbsibiu.ro/abr. Adresa de corespondenţă pentru înscrieri şi cazare este bcu.cid@ulbsibiu.ro.

Organizatorii pun la dispoziţie, gratuit, 60 de camere cu 2 locuri în căminul Universității din Sibiu. De asemenea, în Hotelul Universității vor fi disponibile 20 de camere, la preţul de 20 lei cameră/zi/ persoană. Participanţii vor putea opta şi pentru cazare la hotelurile Ibis, Ramada și Continental Forum, cu care Universitatea din Sibiu are convenţii de colaborare şi poate obţine discount.

Termenul-limită pentru înscrierea la conferinţă este 31 iulie 2011.

Plata taxei de înscriere la Conferinţă, în valoare de 20 lei, se poate face atât prin transfer bancar în contul ABR RO 02 RNCB 0090 0005 0835 0001, BCR Sucursala Lipscani până la data de 1 septembrie 2011 (copia scanată după forma de plată se va transmite prin e-mail la adresa infoabr@gmail.com), cât şi înainte de începerea lucrărilor, la locul de desfăşurare al Conferinţei.

Prânzul şi cina din ziua de 7 septembrie şi prânzul din ziua de 8 septembrie vor putea fi servite la cantina Universităţii (15 lei/persoană/masă). Masa festivă se va desfăşura în seara zilei de 8 septembrie (50 lei/persoană).

Ultima zi a Conferinţei (9 septembrie) va cuprinde o vizită documentară la Răşinari (Casa Cioran). Costul transportului Sibiu-Răşinari şi retur este de 10 lei/persoană.

Orice lămurire suplimentară o puteţi obţine de la Comitetul de organizare al conferinţei:

Președinte – Cristina Pârvu, președintele filialei ABR Sibiu (informații generale, confirmări participare, e-mail cristinalacatusu@yahoo.com, tel.0269/446077 int.118, 131)

Membri: Simona Păiș (confirmări cazare, e-mail bcu.cid@ulbsibiu.ro, tel. 0269/446077 int.101), Ioan Vișa (site/informatizare, e-mail ioan.visa@ulbsibiu.ro, tel. 0269/446077 int.136), Elena Mărginean, Camelia Volosciuc, Elena Apolzan, Stana Moțoc, Radu Paștiu