Campanie ABR – ANBPR de promovare a bibliotecilor


Stimați colegi, ABR colaboreaza la un proiect împreună cu ANBPR. Iată, în texul redactat de d-na Crihana, director executiv la ANBPR, despre ce e vorba:

“ANBPR și ABR au obținut recent finanțare din partea Asociației Bibliotecilor Americane (ALA) pentru implementarea unei campanii de promovare a bibliotecilor și de creștere a interesului pentru lectură.
Proiectul cu titlul Biblioteca de lângă tine. Citește @ biblioteca ta! va avea durata de un an și va include o campanie națională de postere, având vârful de diseminare în cadrul ediției 2012 a Nopții Bibliotecilor (6-7 octombrie 2012), dar și o serie de activități de crestere a notorietatii bibliotecilor: târguri de carte, prezentări motivaționale ale unor invitați speciali și autori experimentați, lansări de carte și ateliere pe teme de lectură. Campania se adreseaza în principal tinerilor (elevi și studenți), dar și publicului general, reprezentat de părinți, copii, profesori și alte categorii de utilizatori ai serviciilor de bibliotecă.
Cele doua asociații partenere urmăresc stimularea lecturii, creșterea numărului de utilizatori ai serviciilor de bibliotecă din segmentul vizat (adolescenții și tinerii), precum și impulsionarea elevilor și studenților de a avea o viață culturală activă.
Prin campania de postere, ANBPR și ABR doresc să conștientizeze publicul cu privire la rolul vital al bibliotecii în educația tinerei generații. În plus, prin activitățile proiectului, cele două asociații profesionale vor pune bazele dezvoltării unei rețele de promovare a bibliotecii la nivel național, care să conducă la o rată crescută de cunoaștere și utilizare a serviciilor de bibliotecă.
ANBPR și ABR sunt parteneri naționali în implementarea campaniei pentru bibliotecile lumii, Read @ Your Library, o inițiativă a Asociației Bibliotecilor Americane (ALA) și a Federației Internaționale a Asociațiilor de Biblioteci (IFLA)”.