Bratislava și Praga – două orașe, o experiență multiplă

Programul postuniversitar de formare şi dezvoltare profesională continuă în domeniul Biblioteconomie şi ştiinţa informării și documentării inițiat de Universitatea de Vest din Timișoara a inclus în cadrul practicii de specialitate din calendarul său vizitarea unor obiective culturale și educaționale din două orașe: Bratislava și Praga. Scopul acestor vizite a fost acela de a oferi cursanților, cadrelor didactice și colaboratorilor din mediul profesional ocazii pentru îmbogățirea cunoștințelor, aprecieri comparative sau integratoare, precum și modele de referință, prin experiențe non-formale semnificative.

Pentru mai multe detalii, puteți accesa acest link

A consemnat Victoria Frâncu,

Membru de onoare ABR