#bibliotecadeacasa-Arad

Interviu Cercul de cultură și civilizație românească

 

Ziua Bibliotecarului. O zi însemnată pentru că bibliotecarul este important în viața individului, a comunității și a societății în sine. Fiecare dintre noi purtăm în amintire un bibliotecar drag, al copilăriei sau un bibliotecar care ne-a rămas în suflet din studenție ori din alte contexte. Să punem în valoare bibliotecarul printr-un scurt interviu. O invitată în a cărei bibliotecă am poposit cândva este doamna Andrea Fulop, bibliotecară la Colegiul Național „Preparandia – Dimitrie Țichindeal” din Arad:

Szakacs Nadina: Cum v-ați decis să vă dedicați meseriei de bibliotecar?

Andrea Fulop: Sunt parte din acest domeniu de activitate de relativ puțină vreme, de aproape cinci ani. Deși în centrul activității mele de până atunci se aflau tot oamenii – însă altfel, am vrut totuși o schimbare în carieră și am vrut neapărat ca pe viitor să lucrez cu oameni pozitivi, fericiţi, optimişti, deschiși înspre nou, dornici să cunoască, cu oameni frumoși. În mintea mea toate aceste atribute se leagă cumva de carte… De-aici decizia a fost evidentă pentru mine.

S.N: Ce presupune meseria dumneavoastră?

A.F: Meseria de bibliotecar presupune întâi de orice iubire și admirație pentru carte. Mai înseamnă dorința de a transmite această admirație. Înseamnă empatie față de cititor pt a-i putea recomanda exact cartea de care are nevoie  și care i se potrivește, astfel încât între ei să se creeze acea ,,chimie”- pentru că atunci el, cititorul, va reveni. Presupune curiozitatea de a pătrunde puțin inclusiv în lumi care nu sunt cele mai interesante pentru sine, însă de a le îmbrățişa totuşi cu deschidere știind că acestea pot deveni eventual preferatele unor cititori altfel decât tine. Nu suntem la fel, deci și preferințele noastre vor fi diferite adeseori. Bibliotecarul trebuie să poată oferi Cartea pentru fiecare.

S.N: Ce înseamnă biblioteca pentru un bibliotecar?

A.F: Biblioteca este acel loc unde e bine și unde se întâmplă lucruri. Este locul în care, pentru bibliotecar, se îmbină lumea frumosului, a poveștii – pe care o poate oferi prin cartea recomandată – cu lumea ordinii, a logicii – în care trebuie să păstreze volumele, documentele bibliotecii. Este cel mai extraordinar, cel mai cool loc de muncă pentru că, într-un fel, dăruiești mereu.

S.N: Ce credeți că îi motivează pe copii să citească în zilele noastre?

A.F.: Copiii prezentului sunt extraordinari, cu un potențial fantastic și o imaginație fără limite. Cred totuși că trebuie cumva ,,deschisă fereastra către carte”… de-acolo ei singuri vor zbura. Ideal ar fi ca modelul cititului, al cititorului, să vină încă de acasă, poate din povestea de seară citită de mama, de tata, de bunici. Dar sunt, eu știu mulți cititori care au devenit Cititori în urma poveștilor dascălului, al învățătoarei ori educatoarei. După ce prind drag, nu mai trebuie căutată neapărat și altă motivație. Setea lor de a experimenta extraordinarul, alimentată de imaginația lor fără limite vor fi suficiente pentru a-i îndrepta către carte, către citit. Filmul ar trebui prezentat ca o alternativă – ecranizarea chiar vizionată împreună cu părintele în primă fază – dar neapărat după citirea poveștii și împreună cu sublinierea subtilă a marelui neajuns al filmului: limitarea imaginației. Copilul singur va concluziona și va spune că și-a imaginat altfel povestea, iar versiunea imaginată va fi mereu cea mai frumoasă, mai colorată…

S.N: Numiți trei cărți de care vă simțiți atașată.

A.F: Pot aminti câteva cărți de care sunt ataşată şi care-mi vin în minte acum. Nu cred în sintagma ,,carte preferată”, cel puțin atâta vreme cât mai cred în mâine. Cred mai degrabă în cartea potrivită unei persoane la un moment dat.

Totuși, ca să-ți răspund la întrebare, aş aminti cărțile maestrului Neagu Djuvara iar dintre toate m-aş opri aici asupra uneia: ,,O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri”. O carte extraordinară, o poveste nemaipomenită care te face să te apropii de istorie într-adevăr ca de-o poveste. Dealtfel, o vânez – fară succes, din păcate – de aproape cinci ani de când vreau să o pot aşeza pe raftul bibliotecii școlare în care lucrez. Din păcare nu o mai găsesc în forma sa tipărită!…

Îmi vine în minte acum o altă autoare pe care am descoperit-o cu nu prea multă vreme în urmă dar care transmite acelaşi ,,aer de poveste” prin scrierile ei, asemeni maestrului Djuvara. E vorba despre Ioana Pârvulescu care, prin cărțile ei, pare să hoinărească prin secole și să le prezinte în acel fel în care, cred eu, ar fi bine să le fie prezentate în școală celor tineri şi celor şi mai tineri – bineînțeles, adaptate la fiecare nivel de vârstă și cunoaștere – pentru a fi îndrăgite, deci cercetate. Dintre scrierile ei m-aș opri cred la ,,În intimitatea secolului 19″, însă probabil preferința mea pentru acest titlu se trage numai şi numai din preferința mea – dealtfel, am sentimental că și al autoarei – pentru această perioadă. În orice caz, eu cred ca acea perioadă – sfârșit de secol 19, început de secol 20 – a fost cea mai fascinantă perioadă a omenirii de până acum.

Iarăși o carte apropiată sufletului meu este,, Ultima romantică” a Hannei Pakula, reeditată, din fericire, de Curtea Veche, cred, în 2017. O căutam și pe ea demult… Regina Maria a României apare prezentată aici într-un mod deosebit, o armonie – strălucit scrisă – a omului, a doamnei cu Regina, cu Doamna. O carte scrisă cu talent și după, sunt convinsă, multă cercetare, cu un erou frumos și deosebit, cu o poveste frumoasă și deosebită… Dacă mă gândesc însă la cartea care  pentru mine a făcut într-un fel diferența în sensul înclinării mele către carte, către citit – de-aceea nici nu pot să nu o amintesc aici – este cu siguranță ,,Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell. Am citit-o devreme, poate puțin prea devreme – deși nu prea cred în cărțile adecvate unor vârste ori altora. Doar că în aceeași carte poți descoperi altceva în funcție de vârsta, mai degrabă decât în funcție de experiența pe care o ai în momentul citirii ei. Eu aveam atunci vreo 12 ani, era vacanță și nu voiam să mă mai opresc din citit. Mult mai târziu am văzut și ecranizarea. O ecranizare foarte bună dar care, cu toate că o revăd oricând cu plăcere, nu se ridică totuși nici ea la nivelul cărții pe care, evident, am recitit-o la maturitate și pe care, evident, am regăsit-o altfel: mult mai matură, dar la fel de fascinantă.

Altă scriere frumoasă ce-mi vine-n minte este „Fluturi cu sute de aripi” a lui Mircea Cărtărescu. Această scriere e o mică bijuterie, cred, care, dacă e și prezentată copiilor de către un dascăl, de către cineva cu har, are mari şanse de a stârni copilul pe acest drum magic al cititului și poate uneori chiar și al scrisului. Ar fi bine, cred, să mă opresc. Oricum, niciodată nu mă voi putea opri la un număr determinat de cărți dragi mie.

S.N. Care este una dintre cele mai frumoase amintiri din cariera dumneavoastră?

A.F: Întâmplările frumoase sunt cele zilnice. Sunt întâlnirile cu cititorii atunci când ei aduc înapoi cartea citită și când au acea strălucire aparte în ochi când îi întreb dacă le-a plăcut. Atunci când ai recomandat cartea potrivită pentru sufletul potrivit, la momentul potrivit și apare acel zâmbet care-ți confirmă că acolo, între ei, a existat chimia pe care ai vrut să o asiguri… Aceea e întâmplarea din bibliotecă care devine în timp cea mai frumoasă amintire. Și din fericire, ele sunt multe!

S.N. Mulțumesc frumos pentru interviul acordat. La mulți ani!

A.F: Cu mult drag şi-ţi mulțumesc şi eu !

(Interviu dat dnei Nadina Szakacs, profesoară la Palatul Copiilor Arad – Cercul de cultură şi civilizaţie românească. Interviul este din data de 23 aprilie, cu ocazia Zilei cărţii şi a bibliotecarului, în Anul Lecturii.)
Andrea Fulop
Bibliotecar
Colegiul Național ,,Preparandia – Dimitrie Tichindeal” – Arad