În perioada 15-16 mai 2017 a avut loc   folder Conferinţa Naţională „Proiecte educative în biblioteca şcolară şi CDI – Schimb de bune practici”  organizată de Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din Bucureşti şi Asociaţia Bibliotecarilor din România (ABR). Conferinţa a constituit sesiunea din primăvară a Secţiunii „Tehnici Pedagogice în Bibliotecă” din cadrul Asociaţiei Bibliotecarilor din România (ABR).

La această întâlnire profesională au participat peste 150 de bibliotecari şcolari, metodişti şi profesori documentarişti din întreaga ţară, manageri de bibliotecă, actori educaţionali, studenţi, specialişti şi profesori de la Catedra de Ştiinţele Informării şi Documentării din cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti.

Pe parcursul celor două zile, participanţii s-au putut bucura de un program dens şi variat care a cuprins subiecte de actualitate din domeniul ştiinţelor informării şi documentării şi al pedagogiei contemporane, alături de preocupări şi noi orientări în derularea şi diseminarea proiectelor educaţionale. Cele 28 de comunicări în plen au pus în lumină experienţa profesională a bibliotecarilor şcolari şi a profesorilor documentarişti în domeniul proiectelor educaţionale, prin intermediul unor abordări originale, inovative. Între subiectele abordate s-au numărat: biblioteca şcolară ca partener în educaţie; biblioteca şcolară şi CDI-ul ca spaţiu de întâlnire a proiectelor de echipă; rolul bibliotecii şcolare în comunitate; valorificarea tehnicilor inovatoare în derularea proiectelor educaţionale; activitatea cultural-educativă a bibliotecarului şcolar/profesorului documentarist; educaţia non-formală în formarea creativităţii elevilor; educaţia pentru sănătate şi pentru mediul înconjurător; comportamentul utilizatorilor serviciilor de bibliotecă; stimularea gustului pentru lectură; biblioterapia ca mijloc de intercunoaştere; importanţa parteneriatelor educaţionale în promovarea şi creşterea vizibilităţii bibliotecii şcolare/CDI-ului; noile tehnologii – ajutor sau provocare; implementarea proiectelor europene în biblioteca şcolară/CDI; încurajarea cooperării şi dezvoltarea solidarităţii de breaslă; noi direcţii şi perspective; studii de caz.

La deschiderea oficială a Conferinţei, directorul general al B.C.U. „Carol I“, conf. univ. dr. Mireille Carmen Rădoi a afirmat: „În spiritul unei vechi tradiţii – „Conferinţele Fundaţiei”, găzduim şi conferinţa naţională a bibiotecarilor şcolari şi a profesorilor documentarişti în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, spaţiu încărcat de istorie, cu valenţe culturale adânci, simbol al României moderne, care şi-a legat numele de spirite înalte ale intelectualităţii româneşti, mulţi dintre ei bibliotecari şi animatori culturali, care au contribuit la sporirea prestigiului acestui aşezământ.” Au fost prezentate direcţiile de dezvoltare ale B.C.U. „Carol I” care, prin funcţiile specifice Secţiei Pedagogice „I.C. Petrescu”, a devenit for metodologic pentru reţeaua naţională a bibliotecilor şcolare şi a centrelor de documentare şi informare. S-a subliniat faptul că evenimentul reprezintă deopotrivă o reîntâlnire a specialiştilor din mediul universitar şi preuniversitar, precum şi a reprezentanţilor celor două asociaţii profesionale – ABR şi ANBPR, prilej de emulaţie profesională şi cadru pentru coagularea de proiecte educaţionale, culturale şi ştiinţifice interinstituţionale.

Petruţa Voicu, secretar general al ABR, a transmis salutul preşedintelui ABR, dr. Adriana Szekely, şi a făcut câteva precizări cu privire la funcţia instructiv-educativă a bibliotecilor şcolare şi la rolul bibliotecarului şcolar şi al profesorului documentarist în formarea tinerei generaţii, atrasă tot mai mult de facilităţile oferite de noile tehnologii. S-a arătat că, în societatea actuală, când există soluţii alternative reduse, bibliotecile şcolare reprezintă exemple de inovare şi renovare, de adaptare la nevoile de informare ale elevilor şi cadrelor didactice, iar CDI-urile constituie centre de resurse valoroase pentru profesori şi comunitate. S-a subliniat necesitatea unei schimbări de mentalitate referitor la imaginea bibliotecii şcolare, atât la nivelul bibliotecarilor cât şi a utilizatorilor, precum şi a asumării rolului bibliotecarului şcolar în asigurarea liantului cu instituţia din care acesta face parte.

Mesajul doamnei Ioana Crihană, director executiv al Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR), a pus în valoare ideea că există solidaritate de breaslă la nivelul structurilor infodocumentare. Domnia sa a felicitat ABR pentru abordarea temei generoase a conferinţei şi a ţinut să sublinieze faptul că există o strânsă legătură între comunitatea şcolară şi cea locală, relaţie care poate fi amplificată prin activităţi şi proiecte comune în beneficiul ambelor asociaţii profesionale: „Ne aflăm astăzi aici pentru a genera noi abordări ale cunoaşterii prin parteneriate creative, prin conversaţii profesionale efervescente şi pentru a crea premisele de reflecţie şi dezbatere pentru o evoluţie culturală organică şi congruentă. (...) Ca asociaţie reprezentativă a bibliotecilor publice la nivel naţional, ANBPR consideră că parteneriatul pro-educaţie trebuie să devină o prioritate a tuturor entităţilor active în domeniul bibliotecilor şi în cele complementare.”

Dr. Gabriela Jurubiţă, de la Catedra Ştiinţele Informării şi Documentării din cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti, a evidenţiat legătura dintre structurile infodocumentare din învăţământul preuniversitar şi cel universitar, arătând că de felul în care sunt formaţi tinerii în şcoală şi biblioteca şcolară depinde succesul acestora în mediul universitar. S-a subliniat necesitatea îmbunătăţirii tehnicilor de informare-documentare şi a formării competenţelor în cultura informaţiei, precum şi întărirea colaborării şcoală-bibliotecă-universitate.

Prof. Valentina Lupu, membru de onoare al ABR, a rostit un discurs emoţionant prin care a făcut apel la respect faţă de bibliotecarul şcolar, faţă de oamenii cu vocaţie pentru această profesie nobilă şi demnă. Domnia sa a ţinut să precizeze faptul că bibliotecile publice au utilizatori datorită bibliotecilor şcolare. S-a menţionat, de asemenea, importanţa deschiderii faţă de profesie, a colaborării şi parteneriatelor constructive, a unirii eforturilor pentru scopuri comune.

Laura Rudeanu, vicepreşedinte al Filialei ABR Bucureşti şi coordonator biblioteci şcolare şi centre de documentare şi informare în cadrul Casei Corpului Didactic Bucureşti, a arătat că este „vremea proiectelor” în toate domeniile. Au fost evidenţiate, pe de o parte, cauzele analfabetismului funcţional şi al abandonului şcolar care uneori ajung la rate îngrijorătoare, iar pe de altă parte, performanţa şi succesul şcolar, precum şi interesul pentru actul lecturii. S-a apreciat faptul că bibliotecile publice şi-au înţeles de la început rolul lor de formatori, iar bibliotecile şcolare sunt, la rândul lor, parte din această evoluţie. S-a subliniat importanţa dezvoltării unor proiecte educative care să aducă împreună familia, şcoala şi biblioteca.

Dr. Gabriela Băran, de la Catedra Ştiinţele Informării şi Documentării din cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti, a făcut o prezentare a mediului universitar românesc în domeniul ştiinţelor informării şi documentării. Au fost prezentate premisele dezvoltării domeniului, programele de studii la universităţile din Bucureşti, Cluj, Sibiu şi Timişoara, abordările curriculare, competenţele, perspectivele şi aşteptările. S-a menţionat rolul major al bibliotecarului şcolar şi al profesorului documentarist în pregătirea elevilor, viitoriilor studenţi şi a utilizatorilor de informaţie – deopotrivă creatori de produse infodocumentare.

Horiana Petrescu, preşedinte al Filialei ABR Ilfov, a transmis mesajul directorului Casei Corpului Didactic Ilfov, dr. Florin Petrescu, felicitând totodată organizatorii pentru efortul de a pune în valoare activitatea şi rolul bibliotecii şcolare şi implicit al bibliotecarului şcolar. S-a arătat că este important felul în care sunt evidenţiate realizările profesiei şi parteneriatul şcoală-comunitate.

Un salut colegial a fost adresat participanţilor şi de doamna Amelia Costoiu, formator şi coordonator al compartimentului Dezvoltare Profesională din cadrul Serviciului Cercetare. Metodologie al B.C.U. „Carol I”.

Dr. Florina Brat, şef serviciu Perfecţionare. Asistenţă Metodologică. Documentare în cadrul B.C.U. „Carol I”, a făcut o sinteză a activităţilor metodice, de cercetare, documentare şi formare profesională, precum şi a proiectelor educative derulate de Secţia Pedagogică „I.C. Petrescu” în perioada 2016-2017. Cu această ocazie, au fost trasate şi concluziile cursului de formare continuă „Iniţiere în tehnica muncii de documentare în domeniul pedagogic” susţinut de formatori din cadrul Secţiei Pedagogice şi derulat în perioada 31 martie-12 mai 2017, la Casa Corpului Didactic Ilfov.

Participanţii au avut ocazia să interacţioneze cu studenţii de la catedra de profil din cadrul Universităţii din Bucureşti. Totodată, au fost analizate plusurile şi minusurile în organizarea şi derularea Conferinţei.

Au fost semnalate câteva apariţii editoriale – „Ghid practic pentru bibliotecari” (autor Mariana Trofin, Editura Universităţii din Oradea, 2017) şi volumul colectiv „Biblioteca - partener în educaţie” (Editura Universităţii din Oradea, 2017), în paralel cu prezentarea revistelor „Atelier Didactic” (Laura Rudeanu, Casa Corpului Didactic Bucureşti) şi „Univers Didactic Ilfovean” (Horiana Petrescu, Casa Corpului Didactic Ilfov), rod al unor activităţi de echipă.

O noutate a fost prezentarea variantei în limba română a „Ghidului IFLA pentru biblioteci şcolare”, un instrument util pentru profesioniştii din structurile infodocumentare şcolare şi pentru factorii de decizie din domeniul educaţional (Laura Pascariu, Casa Corpului Didactic Iaşi şi membru în Consiliul Director al ABR). Rezultat al unei munci colective, Ghidul cuprinde șase capitole care tratează aspecte referitoare la misiunea și scopul bibliotecii școlare, cadrul legal și financiar, recomandări, resurse umane, resurse fizice și digitale, programe şi  activități, evaluarea bibliotecii școlare şi relaţiile cu publicul. S-a făcut şi o scurtă prezentare a Federaţiei Internaţionale a Asociaţiilor şi Instituţiilor Biblioteconomice (IFLA), fondată în anul 1927, organism care reprezintă interesele serviciilor de bibliotecă şi de informare, ale utilizatorilor acestora, precum şi ale membrilor săi din întreaga lume. De asemenea, s-a menţionat importanţa reafilierii ABR la IFLA, începând cu anul 2016.

Conferinţa a fost moderată de drd. Carmen Pesantez, preşedintele Secţiunii „Tehnici Pedagogice în Bibliotecă”, şi dr. Florina Brat, membru în Biroul Executiv al Secţiunii, care au ţinut să mulţumescă managerilor unităţilor de învăţământ care au înţeles însemnătatea întâlnirilor profesionale la nivel naţional, ca oportunitate de formare continuă şi diseminare a bunelor practici.

La finalul primei zile a Conferinţei, participanţii s-au bucurat de un tur de vizitare a complexului B.C.U. „Carol I”, iar seara de un Spectacol de poezie şi muzică „In Memoriam Poeta Mariana Dumitrescu” (1924 – 1967), care a marcat începutul celei de-a VIII-a ediţii (15-21 mai 2017) a Festivalului Naţional de Poezie Bucureşti (FIPB) şi al celei de-a IX-a ediţii a Maratonului de Poezie şi Jazz din cadrul Nopţii Europene a Muzeelor (20 mai 2017).

Întrunirea profesională a Secţiunii „Tehnici Pedagogice în Bibliotecă” a oferit oportunitatea de (re)întâlnire a unor practicieni şi profesionişti ai domeniului, cu pregătire şi expertize diferite, pentru a dezbate probleme actuale ale profesiei, pentru a identifica preocupări comune şi a găsi soluţii şi pentru a disemina exemple de bună practică, în vederea transformării bibliotecii într-un liant veritabil al tuturor formelor de educaţie, într-o simbioză a disciplinelor şi conţinuturilor de învăţare.

Concluziile Conferinţei au fost că, pentru a ţine pasul cu schimbările rapide ale societăţii cunoaşterii, bibliotecile, indiferent de tipul lor, trebuie să aibă în vedere câteva direcţii: să rămână conectate la ceea ce este nou şi generator de progres calitativ, menţinând totodată legătura dintre generaţii; să încurajeze abordarea transdisciplinară a proiectelor şi programelor; să-şi unească eforturile pentru a-şi valorifica experienţa profesională şi pregătirea multidisciplinară; să formeze o atitudine pozitivă faţă de actul lecturii, transformând utilizatorii pasivi în consumatori activi şi eficienţi de informaţie; să participe la promovarea şi valorificarea patrimoniului cultural şi a valorilor autentice şi la dezvoltarea marketingului biblioteconomic; să conştientizeze faptul că parteneriatele reprezintă modalitatea cea mai practică şi mai eficientă de a creşte implicarea acestor structuri infodocumentare în educaţia utilizatorilor şi în învăţarea pe tot parcursul vieţii; să găsească soluţii inovative care să contribuie la dezvoltarea şi consolidarea educaţiei culturale şi a culturii prin intermediul educaţiei. 

 

 

Drd. Carmen Pesantez

Preşedinte – Secţiunea Tehnici Pedagogice în Bibliotecă

(Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, Bucureşti)

 

 


 
 

Noutăți