Proces-verbal al întâlnirii Secţiunii Periodice

Conferinţa Naţională ABR, Braşov, 6-8 septembrie 2017

 

Tema principală a întâlnirii a fost „Publicațiile seriale - între tradiție și modernitate

Preşedinta secţiunii, doamna Violeta-Elena Moraru, a ţinut un scurt moment introductiv după care s-a trecut la prezentarea celor trei lucrări propuse:

  1. Cornelia-Luminița Radu, Biblioteca Academiei București - Bibliografia națională retrospectivă a periodicelor - importanță și evoluție în timp
  2. Maria Buturugă, Biblioteca Academiei București - Publicaţiile periodice braşovene apărute în anii 1931-1935
  3. Tudorița Răbigan și Mihaela Tuiu, Biblioteca Universității din Pitești - „Simfonia lalelelor” la Pitești - manifestare tradițională reflectată în mass-media românească

Doamna Cornelia-Luminiţa Radu, de la Biblioteca Academiei București, a deschis seria prezentărilor cu „Bibliografia naţională retrospectivă a periodicelor” care este o lucrare de anvergură necesară culturii româneşti având rolul de a facilita cunoaşterea trecutului poporului român din punct de vedere social, ştiinţific, cultural şi politic, toate aceste aspecte fiind bine reflectate în ziare şi reviste, contribuind la formarea unei păreri de ansamblu asupra unei perioade de timp specificate de tomul pe care cercetătorul îl consultă.

În paginile acesteia sunt cuprinse toate publicaţiile în limba română sau în limbi străine apărute pe teritoriul statului român, precum şi cele din străinătate editate în limba română. Este o bibliografie descriptivă, în care sunt prezentate toate categoriile de periodice: literare, politice, comerciale, sociale, din domeniul ştiinţelor reale, medicinei ş.a. Lucrarea este ordonată alfabetic după titluri şi cuprinde elemente bibliografice descriptive complete: titlul, subtitlul, localitatea (sediul redacţional), perioada apariţiei, frecvenţa (periodicitatea), formatul, preţul (abonamentul anual şi costul unui număr), aparatul redacţional (fondator, director, proprietar, redactor-şef, redactor responsabil, comitetul de redacţie, colaboratori), tipografia sau editura.

Tomul I din această serie, intitulat „Publicaţiunile periodice româneşti (ziare, gazete, reviste)”, cuprinde descrierea periodicelor apărute pe teritoriul românesc în perioada 1820-1906 şi a fost tipărit în anul 1913. Acesta conţine 3913 descrieri principale ce reproduc elementele bibliografice esenţiale din primul număr al fiecărui periodic (sau primul număr văzut), urmate în subsolul fişei de toate schimbările ce au survenit de-a lungul apariţiei unei publicaţii.

În tomul II au fost descrise periodicele din perioada 1907-1918, fiind însoţit de un Supliment la tomul I (conţinând 423 de titluri noi şi completări).

Bibliografia naţională retrospectivă a periodicelor a continuat cu tomul III (1919-1924), editat în 1987, fiind elaborat de un colectiv de 5 bibliografi, în acesta fiind descrise 3398 publicaţii. Începând cu acest volum s-a adăugat criteriul patronajului, incluzând periodicele apărute în limbi străine, în alte ţări, sub auspiciile instituţiilor româneşti, fiind patronate de acestea.

În anul 2003 a fost imprimat tomul IV (1925–1930) din seria Publicaţiilor Periodice Româneşti, în care sunt descrise 3918 periodice, fiind alcătuit de un colectiv format din şase bibliografi care au lucrat la acest volum în diferite perioade de timp.

Pentru toate cele 4 tomuri editate până în anul 2003 s-a respectat aceeaşi metodă de lucru, astfel încât volumele formează o lucrare unitară.

Tomul V (1931–1935) a fost structurat în 3 părţi, pe grupuri de litere, astfel: partea 1 din tomul V (literele A–C, cu 1425 descrieri principale) a fost editată în anul 2009, partea a 2-a (literele D–L, cu 1511 descrieri principale) în 2012, iar partea a 3-a (literele M–Z şi completări) se publică anul acesta.

Varianta online a acestei bibliografii - Publicaţiile Periodice Româneşti 1790-1930 (PPR tomurile I-IV) - disponibilă la adresa web http://www.biblacad.ro/brp.html, este accesibilă consultării prin intermediul aplicaţiei SIMBNR, fiind realizată de Biblioteca Academiei Române în colaborare cu Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică ICI Bucureşti, aplicaţie ce asigură accesul integrat la copiile digitale ale documentelor sub forma fişierelor imagine, obţinute prin scanarea primelor patru volume din această serie.

În perspectivă, bibliografia retrospectivă a periodicelor va continua cu elaborarea a încă două volume structurate în câte două părţi (literele A-L, respectiv literele M-Z) pentru perioadele 1936–1944, respectiv 1945–1952.

Cea de-a doua lucrare, „Publicaţiile periodice braşovene apărute în anii 1931-1935”, a fost prezentată de doamna Maria Buturugă de la Biblioteca Academiei București.

Bibliografia publicaţiilor periodice braşovene din anii 1931-1935 a fost prilejuită de organizarea la Braşov a Conferinţei Naţionale a Asociaţiei Bibliotecarilor din România, concomitent cu ieşirea de sub tipar a ultimei părţi, a treia, a tomului V (1931-1935) din bibliografia naţională retrospectivă „Publicaţiile Periodice Româneşti”, realizată în cadrul Departamentului „Bibliografie Naţională” al Bibliotecii Academiei Române, la Bucureşti.

Bibliografia este alcătuită din descrierile bibliografice preluate şi adaptate din cele trei părţi ale tomului V din bibliografia retrospectivă şi este însoţită de un tabel cronologic al apariţiilor şi de un indice alfabetic al titlurilor. Acest instrument bibliografic de lucru pentru utilizatorii de bibliotecă poate fi făcut disponibil la sălile de lectură ale bibliotecilor interesate, adăugându-se în text locaţiile de depozitare din biblioteca locală şi adresele web de consultare directă ale publicaţiilor, pe măsură ce va fi pus în practică acest obiectiv de către bibliotecile deţinătoare. Paleta tematică a publicaţiilor (ale comunităţilor religioase, ale breslelor meşteşugăreşti, de informare generală, politice sau literar-culturale) a fost evidenţiată prin câteva exemple.

A fost realizată o bibliografie generală a publicaţiilor periodice braşovene, pe care dna Maria Buturugă a prezent-o sub formă de broşură bibliotecilor interesate de identificarea titlurilor care au apărut la Braşov în perioada 1931-1935.

Bibliografia naţională retrospectivă „Publicaţiile Periodice Româneşti” este realizată în principal pe baza fondului de publicaţii al Bibliotecii Academiei Române, motiv pentru care cele 106 descrieri bibliografice propuse în broşură includ şi cota din Biblioteca Academiei Române, pe lângă poziţia bibliografică din „Publicaţiile Periodice Româneşti”. Au fost avute în vedere la bibliografierea retrospectivă şi completări de informaţii din diferite surse sau chiar fonduri ale unor biblioteci cercetate în acest scop, descrierile indirecte fiind semnalate corespunzător.

Partea principală, de bibliografie, a broşurii este alcătuită din descrierile bibliografice preluate şi adaptate din bibliografia naţională retrospectivă „Publicaţiile Periodice Româneşti” şi este însoţită de un tabel cronologic al apariţiilor şi de un indice alfabetic al titlurilor.

Ultima lucrare propusă, „Simfonia lalelelor la Pitești - Manifestare tradițională reflectată în mass-media românească”, a fost prezentată de doamnele Tudorița Răbigan și Mihaela Tuiu de la Biblioteca Universității din Pitești.

Lucrarea este o incursiune în istoria vremii, în istoria orașului Pitești și mai cu seamă, în istoria evenimentului, realizată cu ajutorul publicațiilor seriale locale și naționale din ultimii 40 de ani, existente în colecțiile Bibliotecii Universității din Pitești.

Festivalul ,,Simfonia lalelelor” a oferit, de-a lungul timpului, un amplu subiect pentru presa locală și cea națională, dar și pentru mass-media în general, promotorii evenimentului de la Pitești dedicând pagini întregi acestei manifestări. Articolele din presa scrisă vizau în mod direct detaliile organizării evenimentului, temele sugestive abordate, prezentând, de fiecare dată, și participanții cu exponatele florale care amenajau pentru publicul vizitator, standuri cu flori, aranjamente dendro-floristice, arbori, arbuști ornamentali și plante pentru apartament.

Studiul dedicat măreției acestei splendide manifestări a surprins, pe cât posibil, numeroase imagini oferite de mass-media românească pe parcursul celor patruzeci de ani care s-au scurs de la prima ediție a simfoniei.

Prima ediţie a festivalului a fost un subiect de presă deosebit de interesant, într-o perioadă stresată de cenzura şi autocenzura comunistă. În acest context, cotidianul local, ,,Secera și Ciocanul” (1951-1989), publicaţia judeţeană piteșteană, actualul ,,Argeșul”, prefigura cât de interesantă și de prestigioasă era manifestarea națională ,,Simfonia lalelelor”. Deși limbajul de lemn era specific presei vremii, totuși, evenimentul de la Piteşti a fost ca o oază în deșert pentru ziarişti şi cititori, prin ineditul şi amploarea tematicii sale.

Ziarele locale amintite, împreună cu publicația ,,Curierul zilei”, dar și cu ziarul național ,,Adevărul” sau revista națională ,,Flacăra” au contribuit la crearea unei imagini de ansamblu a tradiționalului eveniment ajuns la o ediție jubiliară, prezentând pe larg, cele mai vibrante noutăţi din culisele acestui spectacol – expoziţie.

În încheiere, s-au purtat discuții libere pe baza lucrărilor prezentate și s-au schimbat păreri legate de unele aspecte privind evidențele gestionare ale colecțiilor de periodice din bibliotecile universitare comparativ cu cele din bibliotecile publice.

Președinta secțiunii, doamna Violeta-Elena Moraru, a mulțumit autorilor pentru prezentări și anunțat temele pentru întrunirile din anul următor:

  • Mai-Iunie 2018 – sesiunea de primăvară-vară  a secţiunii, cu tema: Tradiție și inovație în prelucrarea serialelor și a altor resurse în continuare
  • Septembrie 2018 – Conferinţa Naţională ABR – sesiunea de toamnă a secțiunii, cu tema: Resursele în continuare: realități și perspective

 

Întocmit de Milica Simona – înlocuitor Secretar secțiune

Avizat de Moraru Violeta-Elena – Președinte secțiune

 

 


 
 

Noutăți