Ședința este condusă de doamna Luminița Daniș din Filiala Iași, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iaşi. Tema conferinței  este „Biblioteca - cercetare, cunoaștere, cultură”. La şedinţă participă 27 de persoane.

Doamna Luminița Daniș apreciază faptul că toate lucrările anunțate la secțiunea Periodice se încadrează perfect în tema conferinței și o invită pe d-na Violeta Moraru de la Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia” din Galaţi să prezinte lucrarea „Serialele electronice : Particularităţi ale descrierii”, precizând că această lucrare continuă tema lucrării prezentate de d-na Luminița Modan de la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din București, la întrunirea anterioară a Secțiunii Periodice.

Lucrarea d-nei Violeta Moraru debutează cu definirea unor concepte-cheie precum: resursă în continuare, serial și resurse electronice, fiind apoi prezentate caracteristicile și clasificarea resurselor în continuare. Descrierea bibliografică a resurselor în continuare se realizează prin ISBD consolidat care integrează atât ISBD(S), cât și ISBD(CR). Ca bază a descrierii, pentru serialele cu acces local se folosește primul (sau cel mai vechi) număr sau parte a resursei respective, modificările ulterioare fiind menţionate în note. În cazul serialelor electronice cu acces de la distanţă (resurse integrate), ca bază a descrierii bibliografice se folosește reeditarea curentă; modificările ulterioare implică actualizarea în consecinţă a descrierii, informaţiile bibliografice care au suferit transformări, corespunzătoare editărilor anterioare, fiind reflectate în note.  D-na Violeta Moraru a detaliat în lucrarea sa diferențele în descrierea bibliografică dintre serialele tipărite, evidențiind modificările apărute în cazul serialelor electronice. Lucrarea s-a încheiat cu două exemple: un serial electronic cu acces local (Official Journal of the European Communities. L&C : Legislation, Information and Notices) și un serial electronic cu acces de la distanță (Viața liberă).

Lucrarea doamnei Moraru a oferit participanților posibilitatea de a dezvolta discuția pe marginea problemelor ridicate de serialele electronice. D-na Luminița Daniș apreciază în mod special calitatea descrierii zonelor de descriere catalografică și îi întreabă pe participanți dacă în bibliotecile lor au sisteme integrate de bibliotecă și realizează astfel de descrieri.  Reprezentanta Bibliotecii Politehnica din Timișoara spune că la dânsa în bibliotecă se realizează astfel de descrieri, dar se confruntă cu probleme legate actualitatea datelor: serialele electronice au în mod frecvent actualizări de conținut, dar acestea nu apar la o periodicitate stabilită clar, motiv pentru care acestea sunt foarte greu de urmărit.

Doamna Luminița Daniș anunță următoarea lucrare a fi un pionierat în bibliotecile din România și prezintă continuarea lucrărilor prezentate anterior la întâlnirile secțiunii noastre de către d-na Rozalia Barta.

În lucrarea „Importanţa afişelor în bibliotecile din România. Metode de păstrare a afişelor”, d-na Rozalia Barta de la Biblioteca Universităţii din Oradea prezintă  o imagine de ansamblu a colecțiilor de afișe din bibliotecile din România, ca rezultat al unei cercetări sociologice întreprinse de autoare. D-na Rozalia Barta a aplicat un chestionar mai multor biblioteci din România, vizând să colecteze informații privitoare starea colecțiilor de afișe deținute de bibliotecile românești, dar și dacă schimbul interbibliotecar este o soluție acceptată pentru creşterea și diversificarea colecțiilor de afișe.

La chestionar s-au primit 34 de răspunsuri din toate regiunile social-politice ale României după cum urmează: 65% biblioteci publice, 26% biblioteci universitare și 9% biblioteci naționale. Situația cea mai puțin favorabilă se regăsește în regiunea Vest, unde nicio bibliotecă din cele chestionate nu și-a arătat disponibilitatea de a expune această parte a patrimoniului. Din punct de vedere al vechimii colecției, d-na Barta a constatat faptul că mare parte a afișelor din bibliotecile românești fiind din perioada 1951 – 1990 (40%), 20% din afișele existente în patrimoniul național datează de dinainte de 1900, din perioada 1900 – 1930 provin 4% din afișe iar din perioada 1931 – 1950, 8%.

În privința dimensiunii colecțiilor de afișe, cele mai multe (30%) dețin o colecție de 101-200 de afișe, 26% dintre biblioteci gestionează o colecție cuprinsă între 201 și 500 de afișe iar 22% dintre acestea au mai mult de 500 afișe, în timp de numai 9% au o colecție cu mai puțin de 50 de afișe. Dintre bibliotecile care nu posedă o colecție de afișe, doar 33% dintre acestea consideră necesară înființarea unei astfel de colecții.

Pentru dezvoltarea colecției de afișe, 60% dintre bibliotecile românești sunt dispuse să aloce peste 100 lei, 20% ar investi până în 50 de lei, și tot 20% ar investi între 51 și 100 de lei. Ca alternativă a achiziției de afișe, schimbul interbibliotecar este privit a fi oportun de 55,88% dintre biblioteci, cele mai receptive fiind cele din zona Sud-Vest (75%) și cele mai reticente cele din zona Nord-Est (33,33%). Ultima întrebare a chestionarului a vizat interesul utilizatorilor cu privire la colecțiile de afișe din biblioteci. În regiuni precum Nord-Est (73,33%) sau Sud (60%) interesul este unul ridicat, în timp ce în regiunea Vest se întâlnește un interes mai scăzut, de numai 35%.

În concluziile sale, d-na Barta apreciază că afișul sau foile volante ar putea ocupa un loc mai important în colecțiile din bibliotecile românești, deși situația prezentată în studiul său relevă faptul că activitatea de colecționare a afișelor în biblioteci cu excepția unor instituții bibliotecare, de regulă regionale, sau naționale, nu reprezintă un punct important în strategia de dezvoltare a colecțiilor bibliotecilor.

La Biblioteca Universității din Oradea există o colecție de 100 de afișe, toate fiind descrise în Catalogolul Online al Bibliotecii, urmând a fi barcodate D-na Luminița Daniș spune că la Biblioteca Centrală Universitară din Iași afișele nu sunt prelucrate, iar lucrările d-nei Barta vor fi material de lucru pentru prelucrarea colecției de afișe a Bibliotecii. D-na Violeta Moraru de la Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia” din Galaţi, cele mai multe afișe sunt prelucrate ca publicații de grup. Dl. prof. univ. dr. Mircea Regneală subliniază importanța unui afiș, care poate fi egală cu cea a unei cărți, motiv pentru care  acestea trebuie descrise în OPAC. Dl profesor atrage atenția bibliotecilor județene să reclame faptul că multe dintre afișe nu sunt depuse la Depozitul Legal local.

Întrebată ce standard de descriere se folosește pentru descrierea bibliografică a afișelor, d-na Barta indică ISBD General. De asemenea, în planurile de viitor ale d-nei Barta se numără constituirea afișelor ce au ca temă centrală Mihai Eminescu.

Următoarea lucrare, prezintă tot rezultatele unui studiu sociologic: prep. univ. drd. Gabriela  Jurubiţă de la Universitatea din Bucureşti  „Perspectiva editorilor şi a autorilor privind evaluarea publicaţiilor seriale ştiinţifice româneşti: studiu de caz”. În vederea analizării stadiului actual al revistelor științifice românești, Gabriela Jurubiță a realizat două chestionare: unul adresat autorilor de articole științifice(348 de răspunsuri) și unul adresat editorilor de reviste științifice românești (110 răspunsuri).

Cei mai mulți autori (52,87%) au vârsta cuprinsă între 31-45 ani, fiind cu precădere cadre didactice universitare (56,52%), cercetători (36,23%) sau specialiști (6,52%).  Pentru a încadra autorii într-un domeniu de cercetare, s-au folosit domeniile de cercetare stabilite în cadrul proiectului național ENEC - „Exercițiu național de evaluare a cercetării din universități pe domenii ale științei”:  Științele naturii (30,17%), Științe inginerești (16,95%), Științele vieții (8,33%), Științe sociale și economice (18,39%), Științe umaniste (22,70%), Artă și arhitectură (2,87%).

Autorii de articole științifice folosesc pentru cercetările lor tot revistele științifice: 54% dintre respondenți au indicat drept principală sursă documentară a fi revista științifică, în timp ce cărțile au fost preferate de doar 27% dintre aceștia. În privința criteriilor de alegere a revistei științifice românești preferate, cei mai mulți autori își aleg revista în funcție de calitatea articolelor publicate (34,2%). Un rol important în alegerea revistei preferate o joacă totuși recunoașterea națională și/sau internațională (26,7%). Remarcabil este faptul că un procent important de autori (24,7%) nu au o revistă românească preferată.

În alegerea revistei în care doresc să publice, recunoașterea internațională joacă cel mai important rol: 39,7% preferă revistele indexate ISI, 17% publică doar în reviste pe care le cunosc, dar care sunt recunoscute științific, 15,2 % preferă revistele indexate în bazele de date internaționale, iar  10,6% preferă revistele recunoscute național. Doar 12,9% sunt dezinteresați de recunoașterea națională și/sau internațională.

Cele mai multe reviste românești (84,3%)  tratează subiecte interdisciplinare, motiv pentru care încadrarea unei reviste într-un domeniu clar delimitat, întâmpină numeroase probleme. Conducerea revistei este asigurată de un specialist al domeniului în cele mai multe cazuri (98,2%), cele mai multe reviste științifice fiind editate de către universități, instituții de cercetare sau asociații profesionale.

Cele mai multe reviste științifice (60,7%) declară că reușesc întotdeauna să își îndeplinească planul editorial la timp ce doar 10% declară probleme  și doar 29% recunosc situația ca fiind una ocazională. În vederea atingerii planului editorial, cei mai mulți editori (74%) se dovedesc a fi activi, solicitând autorilor articole pentru revista lor, în timp ce numai 22% așteaptă să primească articole de la autori.

Analizând criteriile de evaluare a revistelor științifice impuse de CNCS, rezultatele studiului demonstrează o aliniere a editorilor români la aceste criterii. Publicarea unei reviste într-o limbă de circulație internațională este considerată atât de autori (81,32%) cât și de editori (85,46%) a fi un indicator al calității revistei respective. Disponibilitatea online a datelor bibliografice și a textului integral, este apreciată ca fiind un indicator al calității de către 77,59% dintre autori și de către 85,46% dintre editori. Indexarea revistelor în bazele de date și cataloagele internaționale reprezintă obiectivul principal pentru 24,75% dintre editori, iar dezvoltarea unui website de calitate este obiectivul principal pentru 4,59% dintre editori.

În privința recunoașterii naționale a revistelor științifice, un procent semnificativ de autori (36,21%) și editori (24,55%) a preferat să nu se exprime. Dintre cei care și-au exprimat însă opinia, cei mai mulți au considerat că încadrarea unei reviste în categoria A sau B de către CNCS reprezintă un indicator al calității: 45,69% dintre autori și 53,64% dintre editori. Recunoașterea națională a revistelor științifice nu reprezintă o prioritate nici pentru autori și nici pentru editori: doar 10,6% dintre autori aleg să publice într-o revistă fiindcă este recunoscută național, în timp ce doar 1,83% dintre editori au ca principal obiectiv editorial obținerea categoriei A sau B.

Cei mai mulți autori (59,05%) și mai ales editori (72,73%) consideră că indexarea în baze de date şi/sau cataloage internaţionale reprezintă un indicator al calității. De remarcat este faptul că un procent semnificativ de autori (16,19%) dar și de editori (15,45%) evită să își exprime opinia în această privință. Atunci când publică, indexarea în bazele de date și/sau cataloage internaționale reprezintă un criteriu important atunci când publică (15,2%). Pentru editori, acesta este unul dintre cele mai importante obiective editoriale: 24,77% l-au indicat a fi cel mai important obiectiv editorial.

Deși contestată în comunicarea informală, indexarea in Web of Science (ISI) reprezintă atât în percepția autorilor (73,57%), cât și în cea a editorilor(70,91%) un important indicator al calității. Din nou se remarcă procentul ridicat de autori (17,24%) și editori (15,45%) care evită să-și exprime opinia. Atunci când publică, indexarea ISI reprezintă pentru autori cel mai important criteriu de selectare a revistei (39,66%). Pentru editori, acesta este cel mai des menționat a fi principalul obiectiv  editoriale: 27,52% .

În privința evaluării înaintea publicării, atât autorii, cât și editorii apreciază în mod deosebit politicile de peer-review: 86,79% dintre autori consideră peer-review un indicator al calității, în timp ce editorii consideră că introducerea (88,18%) și perfecționarea (89,09%) procesului de peer-review ar crește calitatea unei reviste.

Aproape toate metodele de evaluare a revistelor științifice își bazează calculele pe numărul citărilor. În timp ce majoritatea autorilor (60,34%) cred că citările dovedesc de cele mai multe ori calitatea unui articol, dar nu de fiecare dată, 17,43% dintre editori au ca principal obiectiv editorial atragerea de citări.

La încheierea prezentării s-au discutat probleme legate relevanța evaluării revistelor științifice pentru biblioteci și bibliotecari: utilizatorii bibliotecilor universitare și specializate au nevoie de astfel de informații și se așteaptă de la bibliotecari să le cunoască. Multe cadre didactice universitare sunt sau devin editori de reviste științifice și doresc să obțină recunoașterea națională și internațională pentru revista lor. Alți utilizatori doresc să publice în reviste recunoscute național și, mai ales internațional. În ambele situații, aceștia vin la biblioteca universitară pentru a obține astfel de informații, însă puțini bibliotecari au timp să se informeze în această privință. În privința evaluării naționale, Consiliul Național de Cercetare Științifică asigură evaluarea revistelor științifice românești: http://www.cncs-nrc.ro/evaluarea-publicatiilor-stiintifice/

D-na Ioana Mitea de la Biblioteca Națională a României prezintă lucrarea „Cronica teatrala în presa românească din a doua jumătate a secolului al XIX-lea”. Prima jumătate a secolul al XIX-lea a fost perioada care a rămas în istorie ca perioada de  Început pentru  teatrul românesc. În această perioadă a avut loc o evoluţie foarte rapidă, care a fost posibilă datorită faptului că teatrul era, pe lângă literatură, învăţământ şi presă, parte a mişcărilor ce militau pentru progresul naţiunii, pentru unitatea şi independenţa statului român, şi datorită activităţii unor mari personalităţi românești. Pentru studiul perioadei, stau la îndemâna cercetătorilor puţinele date lăsate de istoricii acestui capitol de cultură, afişele şi amintirile destul de rare şi de sărace ale perioadei de început şi, cel mai important, filele de cronică dramatică, puţine şi modeste, dar sincere şi scrise cu sentimentul începutului.

Printre susţinătorii teatrului se numără nume mari precum Ion Heliade-Rădulescu şi Ion Câmpineanu care înfiinţează o revistă dedicată teatrului: „Gazeta Teatrului Naţional”, apărută la 1 noiembrie 1835 și urmată în 1837 de „Curierul de ambe sexe”. Ion Heliade-Rădulescu anunţă în „Curierul românesc” din 24 iulie 1830 înfiinţarea Comitetului de iniţiativă pentru ridicarea unui teatru naţional.

Primele reprezentaţii din Moldova se datorează lui Gheorghe Asachi, care organizează şi primul spectacol în limba română. Acest prim spectacol de teatru în limba română a avut loc la Iaşi pe o scenă improvizată în salonul ca­selor lui Costache Ghica, în seara de 27 decembrie (stil vechi) 1816. Doi ani mai târziu au loc şi la Bucureşti primele spectacole în limba română, date de către şcolarii de la Sfântul Sava, sub conducerea lui Gheorghe Lazăr. În Moldova, după pri­mele spectacole, aproape un deceniu şi jumătate (1819-1834) n-au mai avut loc reprezentaţii în româneşte, în contextul îngrijorării autorităţilor faţă de afirmarea unei miş­cări teatrale progresiste, într-o vădită atmosferă prerevoluţionară.

Primul pas spre profesionalizarea artei dramatice s-a produs odată cu înfiinţarea Societăţii Filarmonice din Bucureşti (1833-1837), din iniţiativa lui Heliade Rădulescu şi a lui Ion Câmpineanu, apoi a Conservatorului Filarmonic-dramatic din Iaşi (1836-1838), din iniţiativa lui Gheorghe Asachi, cele două instituţii având şi meritul de a fi pus la îndemâna spectatorilor un repertoriu format mai ales traduceri din literaturile dramatice franceză şi italiană.

Critica dramatică a început să apară mai des în presa vremii: Curierul românesc la Bucureşti, Albina românească la Iaşi, Gazeta de Transilvania la Braşov şi cele treisprezece numere apărute ale Gazetei Teatrului Naţional, care s-a bucurat de colaborarea lui Costache Negruzzi de la Iaşi. Cronicile publicate în periodicele vremii au avut rolul de a motiva dezvoltarea teatrului românești. Aprigi critici ai teatrului se regăsesc în mari personalități ai culturii naționale precum: Mihail Kogălniceanu, Costache Negruzzi,  Vasile Alecsandri, Ion Heliade Rădulescu, Aristia, Barbu Catargiu, Burchi, I. Voinescu, George Creţianu, Dimitrie Gusti şi Teodor Codrescu. Dacia literară, Curierul românesc la Bucureşti, Albina românească la Iaşi, Gazeta de Transilvania la Braşov, Gazeta Teatrului Naţional, Zimbrul din Iaşi, Curierului Românesc sunt revistele în care se regăsesc cele mai multe și mai interesante cronici teatrale ale secolului al XIX-lea. După 1850 apar comentarii complexe ale reprezentaţiilor teatrale ale marilor oameni de cultură precum: Alexandru Odobescu, C.A. Rosetti, C. Cornescu, Ad. Cantacuzino şi Al. Odobescu.

Publicul de teatru este acuzat de Alecsandri a fi lipsit de cultură şi sensibil numai la scamatoriile actoriceşti, scuzat de Kogălniceanu care explică interesul redus al acestora prin calitatea inferioară ce li se oferă.

În concluzie, cronica dramatică a fost inaugurată de cele mai răsunătoare nume ale vremii: I. Heliade-Rădulescu şi Gheorghe Asachi și continuată de condeie mai puţin celebre, desprinse însă tot din lumea literelor. Ele vor merge pe linia trasată de Heliade: aceea de încurajare şi îndreptare a actorilor, de judecare a repertoriului şi de influenţare în direcţionarea lui. Rosturile pe care le atribuim noi astăzi acestei importante îndeletniciri gazetăreşti, acestei rubrici tutelare a activităţii teatrului, s-au definit aşadar ca atare încă de la începuturi. După cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, şi alţi autori de articole despre teatru şi cronici teatrale vor milita pentru stabilizarea tea­trului şi ridicarea lui artistică. Printre aceştia aveau să se numere N. Filimon, B. P. Hasdeu, C. A. Rosetti sau Mihai Eminescu.

Silviu Nedelcu, student la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Litere, Secția Ştiinţe ale Informării şi Documentării prezintă lucrarea „Revistele Bisericii Ortodoxe Române în perioada comunistă (1945-1989): aspecte generale”. Lucrarea este structurată în două părți: Statutul Bisericii Ortodoxe Române în perioada regimului comunist și Revistele editate de Biserica Ortodoxă Română în perioada regimului comunist.

Instaurarea regimului comunist în România la 23 august 1944 a condus la modificarea relaţiilor Bisericii Ortodoxe Române cu Statul Român ca rezultat al schimbărilor politice: instaurarea regimului comunist. A fost interzisă asistenţa religioasă şi cultul în spitale, azile, închisori şi unităţi militare. Începând cu 1948 au fost naţionalizate toate bunurile Bisericii: terenuri agricole, păduri, imobile etc. și au fost suprimate periodicele bisericeşti ale tuturor eparhiilor.

Relaţia dintre Biserica Ortodoxă Română şi regimul comunist între anii 1945-1989 au fost puternic influențate de anumiți ierarhi care au reușit să asigure supraviețuirea Bisericii Ortodoxe. Prin tactul unor ierarhi precum Patriarhul Justinian Marina (1948-1977) Biserica Ortodoxă Română s-a acomodat noii situaţii politice. Din 1948, când regimul totalitar a fost instalat definitiv în ţară, Biserica a fost înlăturată complet din viaţa statului. Biserica Ortodoxă Română a renunţat la unele laturi ale activităţii sale fiind salvată astfel însăşi existenţa ei.

Patriarhul Justinian Marina (1948-1977) s-a născut pe 2 februarie 1901 în Sueşti, judeţul Vâlcea, a devenit preot și a fost ales Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române pe 24 martie 1948. În această perioadă, pe lângă publicaţiile existente, Biserica Ortodoxă Română şi Studii Teologice, apar următoarele periodice: Ortodoxia, Glasul Bisericii, Mitropolia Olteniei, Mitropolia Ardealului etc. Apar şi unele reviste ale parohiilor ortodoxe din diaspora (Calendarul Credinţa etc.). Patriarhul Justinian Marina a murit pe 26 martie 1977 la Bucureşti.

Revistele Bisericii Ortodoxe Române în perioada comunistă: aspecte generale. Între anii de început ai comunismului (1944-1948) au apărut următoarele periodice bisericeşti: Biserica Ortodoxă Română (din 1874), Păstorul Ortodox (1945-1948), Revista Teologică (1945-1947), Telegraful Român (din 1853), Altarul Banatului (1945-1947), Duh şi Adevăr (1945-1948), Tomis (1945-1948), Mitropolia Moldovei (1945-1948).

Din 1948 până în 1989 au apărut noi periodice bisericeşti, iar altele au fost suprimate. Dintre acestea enumerăm: Biserica Ortodoxă Română, Romanian Orthodox Church (din 1971), Studii Teologice (din 1929; serie nouă din 1949), Glasul Bisericii (din 1949), Ortodoxia (din 1949), Mitropolia Ardealului (din 1956), Mitropolia Moldovei (1948-1951), Mitropolia Moldovei şi Sucevei (din 1951), Mitropolia Banatului (din 1951) şi Mitropolia Olteniei (din 1949).

Au apărut diverse anuare în cadrul eparhiilor intitulate iniţial Calendare creştine apoi redenumite sub titlul de Îndrumător pastoral misionar şi patriotic. Politizarea organelor de presă bisericeşti este vizibil în fiecare număr al periodicelor. În unele reviste va apărea poza dictatorului urmată de aceea a Patriarhului în funcţie ori a episcopului local. În fiecare număr al revistelor bisericeşti „Redacţia” ori vreun „redactor” va închina un cuvânt Partidului Comunist Român, Preşedintelui sau tuturor lucrurilor realizate de comunişti.

Personalităţi care au publicat articole în presa bisericească: Profesor Teodor M. Popescu (1893-1973), Preot Profesor Ioan G. Coman (1902- 1987), Preot Profesor Dumitru Stăniloae (1903-1993), Preot Profesor Constantin Galeriu (1918-2003).

Concluzii: După instaurarea regimului comunist în România (23 august 1944), statutul Bisericii Ortodoxe Române a suferit profunde modificări. Astfel, în 1948, Biserica a fost înlăturată complet din viaţa statului, iar periodicele bisericeşti ale tuturor eparhiilor (cu unele excepţii) au fost suprimate. După 1948 apar totuşi noi reviste bisericeşti ce vor exista de-a lungul regimului comunist. În ciuda cenzurii şi a politizării revistelor bisericeşti, articolele publicate atunci rămân azi de referinţă.

D-na Luminița Daniș apreciază calitatea ridicată a lucrărilor prezentate la Secțiunea Periodice și încurajează participanții la întâlnire să participe și la următoarele întâlniri ale secțiunii, pentru care va trimite invitații tuturor.

În încheiere s-au stabilit temele pentru următoarea întâlnire a Secțiunii periodice: Criteriile CNCS de evaluare a revistelor științifice românești și Noi aspecte ale prelucrării publicațiilor periodice electronice.

 

Întocmit de Gabriela Jurubiță, secretar al Secțiunii Periodice al ABR.


 
 

Noutăți