Proces-Verbal asupra întâlnirii Secţiunii de Legislaţie şi Pregãtire profesionalã, Conferinţa Naţionalã A.B.R., Cluj Napoca, 3 septembrie, 2014

În prezenţa unui numãr de 40 de bibliotecari din toate tipurile de biblioteci, a avut loc întâlnirea secţiunii de Legislaţie de bibliotecã şi Pregãtire profesionalã.

 

 

Întâlnirea s-a desfãsurat  conform programului, cu prezentarea lucrãrilor înscrise.

Prima lucrare a fost prezentată de doamna drd. Crina Roy de la B.C.U. “Carol I” Bucureşti care, cu profesionalismul şi dragostea faţã de meseria noastră,  în lucrarea cu titlul: “Aspecte ale profesiei de bibliotecar în unele ţãri vestice”, a realizat un istoric asupra profesiei de bibliotecar, a dezvoltat cerinţele contemporane în domeniu, apoi a împãrţit şi descris bibliotecarii, în mod interesant, pe generaţii .

A urmat doamna prof. Camelia Dumitru, bibliotecar documentarist la C.C.D., Satu Mare. Lucrarea dumneaei cu titlul: “Utilizarea TIC şi a mijloacelor multimedia în optimizarea documentãrii: program de formare pentru profesori documentarişti, responsabili CDI, bibliotecari şcolari şi cadre didactice din învãţãmântul  preuniversitar, program aprobat prin O.M.E.N. 3905/18.07.2014”. Lucrarea a fost, în fapt, documentaţia întocmitã pentru acreditare şi rezultatul unei munci serioase, a unui colectiv din care a fãcut parte şi doamna Dumitru. Lucrarea a fost structuratã pe urmãtoarele capitole: Argument, Etapele realizãrii programului, Concepte generale, Competenţe specifice, Categorii de activitate, Planul cadru, Modul I, II, III - unitãţi tematice, Resurse umane, Modalitãţi de organizare şi derulare. În încheiere, doamna Dumitru a invitat participanţii sã se înscrie la acest program de formare continuã.

Studenta Violeta Andreea Bãlãneanu de la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti, secţia Ştiinţe ale informãrii şi documentãrii, în urma experienţei proprii, a întocmit un studiu cu privire la modelul suedez de biblioteci publice şi private. Din prezentarea domnişoarei, am reţinut că în Suedia există şi altfel de biblioteci, în afara celor cu care noi suntem familiarizaţi (şcolare, universitare, muzeale, orãşeneşti) - cele aparţinãtoare spitalelor, barourilor de avocaturã  sau  alte instituţii ale justiţiei (Curtea de Apel, de exemplu). Prezentarea Andreei a fost însoţitã de multe fotografii pe care le-a fãcut în  bibliotecile frecventate în stagiul ei din Suedia.

Deoarece timpul alocat acestei întâlniri a fost scurt (a trebuit sã pãrãsim sala deoarece urma altã secţiune), a lipsit partea de concluzii, propuneri, dezbateri şi schimburi de idei. Colegii care au participat în calitate de reprezentanţi ai filialelor nu şi-au putut  expune problemele, ca împreunã sã cãutãm soluţii. În numele lor, vã rog ca la  urmãtoarele conferinţe, sã se ţinã cont şi de aceste lucruri.

Mulţumesc organizatorilor pentru tot. Au fost trei zile minunate cu mult soare, apropiere, prietenie, bucurii (concertul din salinã, seara ardeleneascã, plimbãrile prin Grãdina Botanicã). Pentru o viitoare conferintã la Cluj, am pentru colegii mei cãteva sugestii - Aiudul cu tot ce reprezintã el: închisoare, muzeu, morminte şi specific românesc.

Danciu Luminiţa

Preşedinte secţiune


 
 

Noutăți