Bibliotecarii școlari și universitari suceveni se pregătesc intens pentru a sărbători de ziua patronului lor spiritual, Sfântul Gheorghe, Ziua Bibliotecarului din România și Ziua Mondială a Cărţii şi a Drepturilor de Autor. Evenimentul se înscrie printre activităţile culturale sucevene de proporţii menit să celebreze bibliotecarul, cartea și lectura și se va desfășura pe parcursul a trei zile.
Joi, 23 aprilie 2015: în intervalul orar 10.00-13.00 se va desfășura Simpozionul Interjudețean E_biblioteca integratoare, ed. a IV-a, organizat de Casa Corpului Didactic George Tofan Suceava și Colegiul Tehnic Mihai Băcescu (Centrul de Documentare şi Informare) Fălticeni în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Universitatea Ștefan cel Mare Suceava, Mănăstirea Putna și Filiala Suceava a ABR.
Secţiunile simpozionului:
- alocuțiuni invitați speciali:
- preot Dosoftei DIJMĂRESCU - Mănăstirea Putna - „Abecedarul Mitropolitului Iacov Putneanu – primul Abecedar scris şi  tipărit  în Moldova, Bucvarul din 1755”;
- conf. dr. ing.  Radu BUDEI - Universitatea Tehnică "Gh. Asachi" Iaşi -  „Tehnici de citire rapidă”.
- prezentări PPT ale lucrărilor (peste 50) ce vor fi publicate în volumul simpozionului;
- training profesional în cadrul atelierului: Tehnici de promovare a bibliotecii și a bibliotecarului, psiholog dr. Liliana Bujor de la Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră (CCOC) din cadrul Universității Ștefan cel Mare Suceava;
- cafeneaua publică – nonformal organizată ca și activitate de follow up și evaluare a activităților simpozionului.
Joi, 23 aprilie 2015: în intervalul orar 18.00-21.00, se va desfășura în toate bibliotecile școlare a III-a ediție a Nopţii Bibliotecilor Româneşti, eveniment național, marcă înregistrată la OSIM. Activitățile vor fi diverse, de la sesiuni de lectură, conferinţe tematice, întâlniri cu scriitori, lansări de carte,  cercuri de lectură, piese de teatru, la jocuri, concursuri, expoziţii etc).
Vineri, 24 aprilie 2015: în intervalul orar 8.30-10.00 se vor desfășura alegeri în cadrul Filialei Suceava a Asociației Bibliotecarilor din România;
Vineri, 24 aprilie 2015: de la ora 10.00 Biblioteca Universității Ștefan cel Mare Suceava organizează Reuniunea Națională a Secțiunii Comunicarea Documentelor şi Împrumutul interbibliotecar din cadrul Asociaţiei Bibliotecarilor din România (A.B.R.) cu tema Biblioteca și bibliotecarul în societatea cunoașterii: realități și tendințe.
Programul Reuniunii Naționale:
- prezentarea lucrărilor;
- vizitarea Bibliotecii Universităţii „Ştefan cel Mare Suceava”  şi a campusului universităţii;
- masă rotundă - dezbateri pe teme comune activităţii Secțiunii Comunicarea Documentelor şi Împrumutul Interbibliotecar;
- vizitarea oraşului Suceava.
Sâmbătă, 25 aprilie 2015
- încheierea Reuniunii Naționale;
- vizită la Mănăstirea Dragomirna.
Organizatorii evenimentului, prof. Eleonora Bulboacă - inspector de specialitate IȘJ Suceava, prof. Constantin Mărgineanu - dir. Casa Corpului Didactic „George Tofan” Suceava, prof. Claudia Suseanu - dir. Colegiul Tehnic  „Mihai Băcescu” Fălticeni, prof. univ. dr. Rodica Nagy - director Biblioteca USV, prof. Daniela Argatu - Președinte Filiala Suceava a ABR, bibl. USV Despina Rotaru - vicepreședinte Filiala Suceava a ABR, prof. documentarist Mattylena Boicu vă așteaptă cu drag la sărbătoarea noastră!


Prof. Daniela Argatu,
Președinte Filiala Suceava a ABR,
coordonator metodic biblioteci școlare, CCD George Tofan Suceava



 
 

Noutăți