Ziua Bibliotecarului şi, în acelaşi timp, Ziua Mondială a Cărţii şi a Dreptului de Autor au fost marcate, la Sibiu, în cadrul celei de-a patra Conferinţe Internaţionale din România despre Ştiinţa Informării şi Cultura Informaţiei, desfăşurată în perioada 17-19 aprilie, de Biblioteca Universităţii Lucian Blaga din Sibiu.

Ultima zi a conferinţei a constituit un cadru propice de a celebra bibliotecarul şi cartea, de a aminti de reuşita Asociaţiei Bibliotecarilor din România concretizată prin relansarea, la nivel naţional, a Nopţii Bibliotecilor Româneşti.

A patra ediţie a conferinţei de la Sibiu s-a bucurat de participarea unor nume mari în domeniu, care au ridicat prestigiul conferinţei şi au sporit vizibilitatea domeniului biblioteconomiei şi ştiinţei informării la nivel naţional.

Prof. Dr. Albert Boekhorst, Information Officer al secţiunii de Cultura Informaţiei a Federaţiei Internaţionale a Asociaţiilor de Biblioteci (IFLA), şi participant în cadrul mai multor întâlniri ale experţilor UNESCO pe tema Culturii Informaţiei şi Culturii Media şi dr. Rafael Ball, director al Bibliotecii Universitare Regensburg, cunoscut în domeniile managementului de biblioteci şi al dezvoltării de servicii pentru bibliotecile digitale au susţinut prelegerile cheie ale celei de-a patra Conferinţe Internaţionale din România despre Ştiinţa Informării şi Cultura Informaţiei.


 
 

Noutăți