Asociaţia Bibliotecarilor din România (ABR), Filiala Galați împreună cu Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” și Biblioteca Universității „Dunărea de Jos” vă invită să participaţi la întrunirea profesională organizată cu ocazia sărbătoririi, pe 23 aprilie, a Zilei Internaționale a Cărții și a Dreptului de Autor și a Zilei Bibliotecarului din România.

La acest eveniment profesional urmează să participe bibliotecari din biblioteci publice, școlare și universitare din județul Galați, tema întâlnirii fiind:

BIBLIOTECILE: INTEGRARE, INOVAȚIE ȘI INFORMARE PENTRU TOȚI.

Evenimentul se va desfășura la Universitatea „Dunărea de Jos”, Sala Senatului, în data de 19 aprilie 2017, ora 1100.

Vor fi susținute următoarele lucrări:

1. Gabriela Istrate (Biblioteca „V.A. Urechia” Galați) – Pe aripi de poveste – proiect cultural;

2. Mihaela Bărbulescu (Biblioteca Universității „Dunărea de Jos” Galați) – Aspecte privind sociologia lecturii;

3. Lica Gherghe (Liceul Teoretic „Dunărea” Galați) – Promovarea imaginii bibliotecii în comunitatea locală prin implicarea în proiecte educaționale.

În speranţa că veţi analiza cu bunăvoință și interes invitaţia noastră, vă așteptăm cu drag!

 

Cu deosebită considerație,

Dorina Bălan,

Președinte al Asociației Bibliotecarilor din România, Filiala Galați


 
 

Noutăți