La sfârșitul lunii trecute, bibliotecarii și documentariștii constănțeni s-au întâlnit în cadrul Bibliotecii Școlii nr. 28 Dan Barbilian, cu ocazia activității metodice planificate pentru această perioadă. Acțiunea s-a desfășurat la inițiativa Casei Corpului Didactic Constanța și a inclus teme precum scrisul, cărțile, autorii, în contextul aniversării celor 139 de ani de când Constanța a revenit României.

Întâlnirea a debutat cu o serie de momente speciale, pregătite de către doamna Crina Liliana Mareș, bibliotecar al școlii menționate anterior și de elevi talentați. Doamna Flavia Alexandra Petrov, documentarist C.C.D. Constanța, a prezentat o monografie a unui sat dobrogean, exemplificând maniera de promovare a cărții în rândul cadrelor didactice și a elevilor din școli. Au urmat o serie de expuneri ale istoriei unor unități de învățământ constănțean pe care bibliotecarii din județ le-au prezentat auditoriului.

In libro veritas!

 


 
 

Noutăți