Raport de deplasare la cel de-al 80-lea Congres mondial IFLA

Lyon, 16-22 august 2014

După trecerea a douăzeci şi cinci de ani de când Parisul a fost amfitrion, un alt oraş al Franţei, Lyon, a găzduit lucrările Congresului mondial IFLA. Cea de-a 80-a ediţie s-a desfăşurat în acest an în perioada 16-22 august, având ca temă: Biblioteci, cetăţeni, societăţi: confluenţă către cunoaştere. În cuvântul de bun venit din partea Comitetului naţional francez, reprezentat de Bruno Racine, preşedintele Bibliotecii Naţionale a Franţei, şi Gérard Collomb, primarul oraşului Lyon, s-a arătat cât de semnificativ este acest titlu, el presupunând confluenţa de tradiţii culturale, concepţii şi viziuni asupra vieţii în societate, bibliotecile fiind ele însele locuri de convergenţă a utilizatorilor, cetăţenilor pe care îi servesc şi societăţilor în care aceştia îşi desfăşoară activitatea.

 

Eveniment amplu, desfăşurat pe parcursul a şapte zile, Congresul IFLA a însemnat o experienţă profesională de excepţie. Iată câteva repere semnificative:

17 august A avut loc Sesiunea de deschidere, în prezenţa a cca 4000 de participanţi, din peste 120 de ţări. După salutul de bun venit, din partea gazdelor, a luat cuvântul preşedintele IFLA, Sinikka Sipilä. În continuare, renumitul filosof Bernard Stiegler a prezentat o comunicare pe tema viitorului lecturii.

Au urmat dezbateri pe problematici de interes: How to get published, Producing IFLA standards - a “how to” session for IFLA units, Links and Entities: OCLC and the Library Data Revolution.

Au fost prezentate comunicări în cadrul unor sesiuni tematice, legate de diferitele secţiuni IFLA, comitete şi grupuri de lucru:

The Nabb Research Center at Salisbury University: A Case Study in Programming & Designing a Special Collections Facility - Bryan Irwin, Sasaki Associates, Boston - SUA. (Sesiunea Special Places for Special Collections – IFLA Market).

Des bibliothèques accessibles et inclusives: quelques exemples de bonnes pratiques en France - Marie-Noëlle Andissac, Bibliothèque de Toulouse – Franţa. (Sesiunea The UN Disability Rights Convention: What It Means for Persons with Disabilities and Library Services Worldwide - Library Services to Persons with Special Needs).

Mapping Professional Development: a Technical Library Story. Claudia Şerbănuţă, director general al Bibliotecii Naţionale a României, şi Raluca Chiţimia, Biblioteca Judeţeană Mureş. (Sesiunea Building a global network: International librarianship at the confluence of cultures, practices, and standards – Library History Special Interest Group).

Towards a Public Library Standard for a Acceptable Use of Computing Facilities - David McMenemy, Computer and Information Sciences, University of Strathclyde, Glasgow, Marea Britanie. (Sesiunea Library standards: confluence with world trends – Committee Standards).

Cloud Computing and Information Technology Governance Supporting the Digital Library Strategy - Francisco Carlos Paletta, Universitatea din Sao Paulo – Brazilia. (Sesiunea Cloud services for libraries - safety, security and flexibility – Information Technology).

• În după-amiaza aceleiaşi zile, într-un spaţiu special amenajat, a avut loc, în prezenţa preşedintelui IFLA, Sinikka Sipilä, deschiderea expoziţiei de produse şi servicii destinate bibliotecilor. Pe întreaga durată a Congresului, expoziţia a fost vizitată de numeroşi participanţi.

• Pe holul din proximitatea spaţiului expoziţional, au fost expuse peste 200 de postere care au oferit o privire de ansamblu asupra multor iniţiative şi proiecte din diverse biblioteci ale lumii. România a fost prezentă cu două postere: “New roles of a rare book library in a multicultural field: the transformation of the Teleki-Bolyai Library in a community place” (Klára Lázok, Biblioteca Teleki-Bolyai, Târgu-Mureş) şi  “Play a BIG game @ a Small Library” (Dorina Brăloştiţeanu, Gheorghe Draga şi Nicoleta Traşcă, Biblioteca Orăşenească Filiaşi).

18 august

• Alteţa Sa Regală, Prinţesa Laurentien a Olandei, cunoscută pentru rolul în înfiinţarea Fundaţiei “Reading & Writing” şi, în general, prin implicarea pe teme prioritare legate de dezvoltarea societăţii (alfabetizare, durabilitate), a prezentat o comunicare în calitate de trimis special UNESCO.

• La împlinirea a 40 de ani de existenţă, Secţiunea Education and Training a organizat un summit jubiliar, cu tema: Library and Information Education and Training: Confluence of Past and Present toward a Strong Future. Cartea ce va marca bilanţul celor 40 de ani de activitate va apărea anul viitor la Editura DeGruyter Saur (170), având titlul: Educating the profession: 40 years of the IFLA Section on Educating and Training.

• În contextul în care Organizaţia Naţiunilor Unite negociază în acest moment un nou program de dezvoltare pentru realizarea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului, preşedintele IFLA, Sinikka Sipilä, a lansat Declaraţia de la Lyon privind accesul la informare şi dezvoltare. Scopul a fost acela de a influenţa pozitiv acţiunile cuprinse în agenda de dezvoltare a Naţiunilor Unite post-2015, în vederea îmbunătăţirii calităţii vieţii.

Obs. Declaraţia de la Lyon a fost semnată şi de Asociaţia Bibliotecarilor din România,  prin preşedintele acesteia, prof. univ. dr.  Mircea Regneală.

Au continuat comunicările în cadrul sesiunilor:

We are All Catalogers Now: Leveraging Do It Yourself Metadata for Research Collections - Rebecca L. Lubas, Claremont Colleges Library, Claremont – SUA. (Sesiunea Universal Bibliographic Control in the Digital Age: Golden Opportunity or Paradise Lost? – Cataloguing with Bibliography, Classification & Indexing and UNIMARC Strategic Programme).

E-books: rather Electronic or Book? Extending Legal Deposit to Ebooks at the Bibliothèque Nationale de France - Sophie Derrot şi Clément Oury, Bibliothèque Nationale de France, Paris – Franţa. (Sesiunea Digital Preservation of e-Books: Best Practice in Libraries – Information Technology with Preservation and Conservation and National Libraries).

Recent Developments in Library Evaluation, Statistics and Measurement – and Why They are Important - Sharon Markless, King’s Learning Institute, London - Marea Britanie, şi David Streatfield, Information Management Associates, Twickenham - Marea Britanie. (Sesiunea Telling the Library Story: Creating metrics for management, advocacy and community building – Statistics and Evaluation with E-Metrics Special Interest Group).

All Books Published in Norway up through the Year 2000 Freely Available on the Net – a Digital Strategy for the 21st Century - Roger Jøsevold, National Library of Norway, Oslo – Norvegia. (Sesiunea National Policy on Libraries in the Era of Convergence: Challenges and Responses – National Information and Library Policy Special Interest Group).

19 august

• În cadrul unei sesiuni plenare, Florence Aubenas, cunoscută ziaristă franceză (de origine belgiană) a vorbit despre meseria de jurnalist, despre experienţele trăite. Corespondent de război, în anul 2005, Florence Aubenas a fost luată ostatic în Irak şi eliberată după cinci luni.

Au continuat prezentările de lucrări, pe sesiuni:

Mining Large Datasets for the Humanities - Peter Leonard, Yale University Library, New Haven – Statele Unite. (Sesiunea Research in the big data: legal, social and technical approaches to large text and data sets – Academic and Research Libraries with Serials and Other Continuing Resources and Commitee on Copyright and other Legal Matters (CLM).

New ways to search the library catalog - Lenita Brodin Berggren şi Malin Josefsson, Umeå University Library, Umeå – Suedia. (Sesiunea User and interface challenges related to audiovisual and multimedia access – Audiovisual and Multimedia with Information Technology).

The Grove Library as an example: a “green” library in terms of ongoing community engagement, community expectations, information provision and sharing, and partnerships - Debra Burn, The Grove Library, Perth – Australia. (Sesiunea Green libraries promoting sustainable development – Environmental Sustainability and Libraries Special Interest Group).

• A avut loc întâlnirea reprezentanţilor asociaţiilor IFLA, prilej important de a cunoaşte aspecte din activitatea unor asociaţii naţionale şi internaţionale afiliate la IFLA, de a se  crea oportunităţi de implicare în programe comune, de a stabili legături de colaborare.

• Ziua s-a încheiat cu o seară culturală, într-o locaţie de pe malul Saonei.

20 august

Au continuat comunicările în cadrul sesiunilor:

Benchmarks: Building Library Management and Leadership Strength - Susan Benton, Urban Libraries Council, Washington – SUA. (Sesiunea Less=less; Managing greater impact – Management and Marketing with Public Libraries).

• Sesiunea Hot topics in academic and research libraries (Academic and Research Libraries) a fost concepută ca o dezbatere pe subiecte de interes: Radical collaboration: libraries working together in new ways, Ryerson one-stop course readings service: partnership in action, Open access monographs, Change management: is it working?, Announcing the results of the 2014 Horizon Project for academic and research Libraries, având ca vorbitori pe: James G. Neal, Columbia University, New York - Statele Unite, Madeleine Lefebvre, Ryerson University, Toronto – Canada, Hildegard Schäffler, Bavarian State Library, Munchen – Germania, Louise Jones, Chinese University of Hong Kong, Hong Kong – China, şi Samantha Adams Becker, New Media Consortium.

• Barbara Schultz-Jones (University of North Texas, Denton - Statele Unite), preşedinta Secţiunii School Libraries, a prezentat activitatea de revizuire a Ghidului bibliotecilor şcolare IFLA/UNESCO (2002), în perioada ultimilor doi ani. Modificările necesare vor fi menţionate într-un document ce va fi supus aprobării conducerii IFLA şi UNESCO.

Rehousing digital heritage. Preservation on a very large scale – Tanja de Boer, Maarten van Schie, Barbara Sierman şi Astrid van Wesenbeeck, National Library of the Netherlands, The Hague – Olanda. (Sesiunea Keeping collections alive: Preventive conservation policy and practice - Preservation and Conservation Section).

• Sesiunea Education for Information Literacy Practice: Contemporary Approaches for Developing Professionals – Information Literacy with Education and Training - a avut un concept interactiv, stimulând dezbateri pe baza exemplelor şi a răspunsurilor la o serie de întrebări din domeniu.

21 august

Au continuat lucrările pe sesiuni:

The Incursion of Contract Law (Licensing) in the Library: Concerns, Challenges, Opportunities and Risks - Tomas Lipinski, iSchool at the University of Wisconsin, Milwaukee – Statele Unite. (Sesiunea Copyright meets Other Legal Matters: The thrust of technology into Contract Law and Competition Law – Committee on Copyright and other Legal Matters (CLM).

Information in the Digital Knowledge Ecosystem – Challenges for the Library of the Future - Klaus Ceynowa, Bavarian State Library, Munchen – Germania. (Sesiunea Knowledge in the Digital Age - Libraries and librarians are managing the digital transformation. – Knowledge Management).

Empowering the Library Patron: The Public Libraries of Singapore’s expe with transactional services delivered through a mobile application - Ian Ong, Cindy Goh, Lilian Chua şi Peter Pak, National Library Board Singapore – Singapore. (Sesiunea New technologies, information, users and libraries: Looking into the future – Information Technology).

Assessing the shared usage of collaboratively acquired ebooks within the Borrow Direct network - Adriana Popescu şi Douglas Mcgee, Engineering Library, Princeton University, Princeton – Statele Unite. (Sesiunea Conversion of print to electronic – impact on resource sharing – Document Delivery and Resource Sharing).

School library advocacy, evidence and actions in the USA: Principles for planning and implementing advocacy initiatives - Todd J. Ross, School of Communication & Information, The State University of New Jersey – Statele Unite. (Sesiunea Confluence for Knowledge - Advocacy - Strong Libraries – School Libraries).

Sister Librarie’s experiences: Moacow-Stockholm, Brasov-Šilute, Oberursel-Clichy - Anton Purnik, Russian State Library for Young Adults, Moscow – Rusia, dr. Ruxandra Nazare, Biblioteca Judeţeană George Bariţiu, Braşov – România, şi Monika Mertens, Public Library, Oberursel – Germania. (Sesiunea Opening up to the world - IFLA participative programs for children's and young adults' libraries - Libraries for children and Young Adults).

Obs. În primăvara anului viitor, întâlnirea Comitetului permanent al Secţiunii Libraries for children and Young Adults va avea loc la Braşov, eveniment onorant pentru comunitatea biblioteconomică din România.   

• A avut loc închiderea lucrărilor Congresului, cu prezentarea premiilor IFLA, lansarea invitaţiei pentru 2015, de către oraşul gazdă, Cape Town (Africa de Sud) şi anunţarea locaţiei anului 2016: Columbus, Ohio (Statele Unite).

De remarcat, organizarea exemplară a Congresului mondial IFLA 2014, la aceasta aducându-şi contribuţia şi cei 300 de voluntari.

Concluzii

Prezenţa la Congresul mondial IFLA 2014, ca reprezentant al Asociaţiei Bibliotecarilor din România, a fost extrem de onorantă, a însemnat o experienţă profesională specială, şi, în acelaşi timp, o oportunitate de a fi în legătură cu problemele majore din domeniul bibliotecilor din întreaga lume. Au fost stabilite contacte cu reprezentanţi ai altor asociaţii profesionale, cu specialişti din domeniul biblioteconomic, care vor putea contribui la dezvoltarea unor relaţii de colaborare. Congresul a marcat evoluţia bibliotecilor la nivel mondial, analizându-se tendinţele, valorificându-se experienţele şi bunele practici şi creându-se oportunităţi de dezvoltare a cooperării, a schimbului de expertiză în cadrul comunităţii internaţionale a bibliotecilor. Au fost prezentate comunicări care au pus accentul pe teme de mare actualitate, toate aceste experienţe conducând la realizarea de noi modele, de noi strategii care să vină în sprijinul cetăţenilor, al societăţii, “Strong Libraries – Strong Societies” fiind chiar tema programului actualului preşedinte IFLA, Sinikka Sipilä.

 

Mihaela Dragu – Biblioteca Academiei Române

Membru în Consiliul de conducere al Asociaţiei Bibliotecarilor din România


 
 

Noutăți