PROCES-VERBAL

încheiat astăzi, 29.05.2015,

cu ocazia desfăşurării Adunării Generale a Filialei ABR Bacău

 

Convocatorul a fost semnat de 19 dintre membrii filialei Bacău a ABR. Conform capitolului IV, art. 20, alin. (2) din Statutul Asociaţiei Bibliotecarilor din România, Adunarea generală este statutară. La şedinţă participă doamna Stela Stănoiu (Sebe), ca reprezentant al Consiliului de conducere al ABR.

 

Şedinţa este condusă de dna Oana Liliana Jianu, bibliotecar CCD Bacău – deoarece preşedintele în funcţie, doamna Maria Creţu, se află în concediu medical.

În deschidere, doamna Stela Stănoiu adresează participanţilor un mesaj din partea Consiliului de conducere al ABR, insistând pe importanţa activităţii bibliotecarului şcolar la nivelul unităţii de învăţământ şi în comunitatea locală, precum şi pe necesitatea afilierii acestora la o asociaţie profesională care să îi reprezinte.

Doamna Oana Jianu adresează mulţumiri fostei echipe de conducere a filialei pentru activitatea desfăşurată şi pentru sprijinul constant oferit în activitatea de îndrumare metodologică a bibliotecarilor şcolari din judeţ. În lipsa doamnei Maria Creţu - preşedintele în funcţie al filialei, dna Oana Jianu aminteşte succint o serie de activităţi şi proiecte iniţiate şi derulate de filială în perioada 2011-2015.

Se propune următoarea ordine de zi, care este votată în unanimitate:

  1. Alegerea comitetului de conducere al Filialei ABR Bacău;
  2. Diverse.

1. Alegerea comitetului de conducere al Filialei ABR Bacău

Pentru funcţia de preşedinte al filialei este propusă iniţial doamna Oana Jianu, care refuză să preia şi această sarcină, susţinând că doreşte un preşedinte de filială care să o sprijine în coordonarea metodologică a bibliotecarilor şcolari. Este propusă doamna Lăcrămioara Onea - bibliotecar la Şcoala Gimnazială „George Enescu” Moineşti, avându-se în vedere preocuparea constantă pentru diversificarea activităţii cu elevii, precum şi interesul manifestat faţă de activităţile şi proiectele iniţiate de ABR. Nominalizarea este supusă la vot şi este acceptată în unanimitate.

Pentru funcţia de vicepreşedinte, sunt supuse discuţiei două nominalizări: doamna Cecilia Anghel, de la Universitatea „Vasile Alecsandri” Bacău şi domnişoara Vasilica Petronela Irimia, profesor documentarist. În urma votului liber exprimat, este aleasă doamna Cecilia Anghel.

Pentru funcţia de secretar, este propusă iniţial dna Iuliana Breahnă, cea care deţine această funcţie în prezent. Doamna Breahnă nu acceptă nominalizarea din motive personale, dar îşi manifestă disponibilitatea de a sprijini noul secretar în exercitarea atribuţiilor. Este propusă domnişoara Monica Noghi, bibliotecar la Şcoala Gimnazială Cleja.  Nominalizarea este supusă la vot şi este acceptată în unanimitate.

Votul este validat, iar componenţa noului Consiliu Director al Filialei Bacău a ABR, pentru perioada 2015-2019, este următoarea:

Preşedinte: Lăcrămioara Onea - Şcoala Gimnazială „George Enescu” Moineşti;

Vicepreşedinte: Cecilia Anghel - Universitatea „Vasile Alecsandri” Bacău;

Secretar:  Monica Noghi - Şcoala Gimnazială Cleja.

 

2. Diverse

Doamna Iuliana Breahnă, fost secretar al filialei, prezintă situaţia achitării cotizaţiilor pe anul şcolar în curs şi predă noului secretar documentele filialei.

Membrii filialei prezenţi la şedinţă discută o serie de acţiuni şi planuri de viitor care se impun a fi iniţiate de noua conducere, în vederea consolidării filialei şi a diversificării activităţi acesteia, precum: atragerea de noi membri, iniţierea unor proiecte de promovare a bibliotecii şi a bibliotecarilor, planificarea unor schimburi de bune practici cu bibliotecari din alte judeţe.

În încheiere, dna Oana Jianu felicită noua echipă şi îşi exprimă convingerea că va exista o bună colaborare în ceea ce priveşte activitatea de îndrumare metodologică a bibliotecarilor şcolari din judeţ.

 

Drept care s-a încheiat prezentul proces-verbal.


 
 

Noutăți