Cea de-a XXVIII-a Conferință Națională a Asociației Bibliotecarilor din România (ABR) a reunit  la Brașov peste 230 de bibliotecari, specialiști în domeniul științei informării și documentării, oameni ai cărții din toată țara, în perioada 6 - 8 septembrie 2017.

Lucrările conferinței din acest an au fost reunite sub tema Biblioteci. Societate. Multiculturalitate, iar pentru reușita conferinței și-au dat concursul partenerii locali: Universitatea “Transilvania”, Casa Corpului Didactic, Biblioteca Judeţeană “George Bariţiu”.

Programul conferinței a cuprins prezentări în plen și în cadrul secțiunilor profesionale de specialitate. În cifre, conferința a însemnat - 230 de participanți inscriși, 17 speakeri în plen, 42 de participanți cu lucrare, 571 de participanți la secțiuni profesionale (în medie, fiecare participant fiind prezent la trei secțiuni), 128 de participanți la excursiile documentare.

Invitații, care au avut intervenții în plen, sunt specialiști în domeniu și reprezentanți ai unor asociații profesionale din: Islanda, Norvegia, Estonia, Republica Moldova și Belgia.

În prezentările lor, aceștia s-au referit la: tendințe actuale din lumea bibliotecilor, centre de scriere academică, instrumente bibliometrice, punerea în valoare a lucrărilor de patrimoniu.

În cele trei zile ale conferinței au avut loc lansări de carte de specialitate, prezentări de echipamente și soluții tehnice pentru biblioteci, expoziții de carte și fotografie.

În cadrul conferinței au fost acordate premiile tradiționale ABR, cu sprijinul sponsorilor, pe baza unui concurs de dosare: Premiul „Ioan Bianu” – pentru biblioteci naţionale, Premiul „V.A. Urechia”, pentru biblioteci publice, Premiul „Ioachim Crăciun”pentru bibliotecile universitare, Premiul „Spiru Haret”, biblioteci școlare și Premiul „Dan Simonescu”, unui student la specializarea Științele Informării și Documentării.

De asemenea, s-au acordat premii de excelență și diplome pentru: cea mai activă filială, cea mai activă secțiune, s-au recompensat activitățile de voluntariat.

Pe durata conferinței, pe baza cardului de membru, participanții au putut vizita gratuit o serie de muzee braşovene (Muzeul de Artă,  Muzeul de Etnografie, Muzeul Judeţean de Istorie, Muzeul Civilizaţiei Urbane, Muzeul memorial Casa Mureşenilor, Prima Şcoală Românească din Braşov şi Şcheii Braşovului).

Conferința Națională ABR este una itinerantă, ultimele ediții având loc la: Timişoara, Iași, Cluj-Napoca, Oradea şi Galați, iar pentru 2018, Sibiul va fi gazda ediției XXIX.

 

Cristina Pârvu

Relații Publice, Asociația Bibliotecarilor din România


 
 

Noutăți