În data de 8 iunie 2016, a avut loc, la Biblioteca Națională a României, sala „Mircea Vulcănescu”, întrunirea de primăvară-vară a Diviziunii Biblioteci Publice, cu titlul: Schimbul de bune practici între bibliotecile publice - o modalitate de a veni în sprijinul utilizatorilor. Timp de două ore, un număr de 18 persoane au dezbătut probleme de actualitate ale bibliotecilor publice. Noutățile în domeniu au fost prezentate de președinta diviziunii, Dorina Bălan, care a adus la cunoștință auditoriului Planul strategic al IFLA pentru perioada 2016-2021, ce stabilește direcțiile și obiectivele IFLA pentru acest interval de timp. Planul își propune să ghideze conducerea și activitățile acestei organizații. De asemenea, a anunțat că IFLA, prin Consiliul de conducere, a stabilit patru direcții strategice, inițiative-cheie valabile pentru 2015-2016, astfel: Bibliotecile în societate, Informare și cunoaștere, Moștenire culturală, Consolidarea capacităților. Cele patru direcții strategice ale planului vor progresa printr-un set de inițiative-cheie și activități care vor fi actualizate la fiecare doi ani.

Au fost susținute următoarele lucrări: Grădina cu cărți – lectură și socializare pentru copii de toate vârstele – Violeta Opaiț, Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați și Colecţii atipice în bibliotecile lumii – Dorina Bălan, Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați.

Lucrările s-au bucurat de un real interes din partea auditoriului, generând discuții și dezbateri.

Domnul profesor universitar doctor Mircea Regneală a propus ca lucrarea Colecţii atipice în bibliotecile lumii să fie prezentată și la Conferință, fiind elemente de noutate pentru bibliotecari.

Au urmat o serie de  propuneri la care a asistat și doamna Petruța Voicu, director al Direcției funcții specifice de bibliotecă publică a Bibliotecii Naționale a României. Printre acestea s-a adus în discuție traducerea după ediția originală în limba engleză a Ghidului Bibliotecilor Publice a IFLA, ed. a II-a, complet revizuită, publicată în anul 2010, care are 145 de pagini și care este tradusă la momentul actual în rusă, bulgară, cehă, catalană, portugheză și slovacă, iar din 2016 și în chineză. Această propunere va fi discutată pe larg la Conferința ABR – septembrie 2016.

 

Întocmit,

Bălan Dorina, președinte

Apostoleanu Corina, secretar


 
 

Noutăți