Introducere

Activităţile desfăşurate de către Secretarul general al asociaţiei, funcţie asumată în urma alegerilor din anul 2011 de doamna lector univ. dr. Rodica Volovici şi din anul 2014 de doamna dr. Corina Apostoleanu, se referă cu precădere la şedinţele de lucru ale Consiliului de conducere, verificarea şi transmiterea spre postare secretarului executiv  a materialelor trimise de către membrii ABR pentru pe pagina web a asociaţiei, aspecte legate alegerile din filiale, secţiuni şi diviziuni, evidenţa membrilor secţiunilor şi diviziunilor, colaborarea cu redactorii articolelor din Revista Română de Biblioteconomie şi Ştiinţa Informării, comunicarea cu membrii din filialele ABR.

 

Prezentul raport cuprinde în principal, activităţile profesionale desfăşurate la nivelul celor cinci diviziuni ale Asociaţiei Bibliotecarilor din România în perioada 2011-2015, activităţi realizate prin efortul comun al preşedintelui ABR, Secretarului general, preşedinţilor de diviziuni şi nu în ultimul rând, al membrilor asociaţiei.

 

I. Diviziunea Biblioteci Universitare (DBU)

2012

1. Întâlnirea de lucru a Diviziunii Bibliotecilor universitare, coordonată de preşedinta acestei diviziuni, dr.ing.Doina Ostafe, a avut loc în 28-29 iunie, la Biblioteca Universității ”Valahia” din Târgoviște. Scopul întrunirii a fost acela de a propune completări la Legea Educației Naționale (LEN) nr. 1/2011, cu articole privind bibliotecile universitare și de a pregăti demersurile de solicitare către MECTS de a înființa conform aceleiași legi, art.219  (4) a Consiliului Național al Bibliotecilor Universitare. Programul întâlnirii a mai cuprins: prezentarea activităţilor pe linia diviziunii biblioteci universitare; identificarea unor oportunităţi de colaborare în perspectiva dezvoltării unor proiecte comune la nivelul bibliotecilor universitare din România; amendarea Legii Educaţiei Naţionale (LEN) 1/2011 privind rolul bibliotecilor universitare în sistemul de învăţământ din România.

2. Demersuri către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS)

S-a formulat și transmis către MECTS, prin intermediul doamnei Cristina Albu, director al Bibliotecii Universității Politehnica București, o scrisoare cu privire la solicitarea de a se lua în considerare completările aduse Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011. De asemenea, s-au formulat și transmis solicitarea de înființare, conform legii, a Consiliului Național al Bibliotecilor Universitare (CNBU) precum și propunerile cu privire la componența și criteriile ce trebuie avute în vedere la numirea membrilor acestui Consiliu.

 

2013

1. Au continuat demersurile ABR către MECTS

Au fost retransmise ministerului documentele din 2012 cu privire la modificarea LEN și înființarea CNBU.

2. Întâlnirea de lucru a Diviziunii.

În data de  14 iunie 2013, la Universitatea ,, Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu” a avut loc întâlnirea anuală comună a Secțiunii ,,Legislație de bibliotecă și pregătire profesională” și a Diviziunii Biblioteci Universitare din cadrul ABR.Temele abordate au fost:

  • C.D.E în biblioteci - o altfel de provocare.
  • Legea Bibliotecilor în dezbatere - propuneri de modificare a legii.
  • Servicii specifice dedicate utilizatorilor bibliotecilor universitare.

a. Au fost prezentate lucrările: Serviciile oferite utilizatorilor în Biblioteca T.U. Iași, Mihaela Știrbu și Lăcrămioara Chiriac, Biblioteca Universității Tehnice Gheorghe Asachi, Iași. Servicii oferite de bibliotecile universitare ale secolului XXI, Doina Ostafe, președinte Diviziune Biblioteci Universitare; Perspectiva biblioteconomică a Centrelor de Documentare Europeană în România, Liviu Bogdan Vlad, ASE. Informații despre noțiunea de drept de autor, Despina Rotaru, Biblioteca Universității Ștefan cel Mare din Suceava.

b. S-au făcut propuneri privind modificarea Legii bibliotecilor.

2014

1. Întâlnirea de lucru a DBU

Lucrările Diviziunii biblioteci universitare a ABR au avut loc în 02.04.2014, la Biblioteca Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, tema propusă a fost „Proceduri de lucru în bibliotecile universitare”.

  • Luminița Danciu (B.U Petroșani) a prezentat diferite proceduri de lucru privind achiziția de carte și periodice, schimbul de publicații etc.,  elaborate și implementate la BU Petroșani.

Adriana Danciu (Biblioteca Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu  a prezentat Procedura de lucru privind păstrarea Lucrărilor de licență și disertație. În continuare, s-a prezentat lucrarea Fluxul activităților în cazul consultării sau împrumutului documentelor în bibliotecile cu acces liber la raft.

2. Sondaj internațional

Participarea, în iunie 2014 la un studiu international: “The Academic Library Management, Human Resources, and Staff Development Study of International Collaboration” condus de Bonnie J. Smith (Assistant Program Director for Human Resources at the University of Florida, George A. Smathers) Libraries care a avut ca scop o mai bună înțelegere a eforturilor de colaborare internațională și de a crește dialogul între asociațiile bibliotecilor în domeniul managementului, resurselor umane și dezvoltării profesionaleîn biliotecile universitare. Rezultatele sondajului se găsesc în lucrarea care poate fi consultată la adresa: http://alaac15.ala.org/files/alaac15/SmithB-Paper.pdf

 

II. Diviziunea Biblioteci Şcolare, coordonată de preşedinta diviziunii, prof. Valentina Lupu,  a realizat o serie de activităţi profesionale, cu sprijinul asociaţiei:

 

PERFECŢIONAREA PRIN CURSURI OFERITE DE ABR

În perioada 22-25 noiembrie 2011, Asociația Bibliotecarilor din România, în cooperare cu Serviciul Cultural American, a organizat un curs de formare a formatorilor în cultura informației pentru 15 bibliotecari școlari.

În perioada 26-28 septembrie 2012, Asociația Bibliotecarilor din România, în cooperare cu Serviciul Cultural American, organizează un nou curs de formare a formatorilor în cultura informației pentru 15 bibliotecari atât cu studii medii şi cât şi cu studii universitare.

Certificatele de absolvire sunt autorizate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

 

ACTIVITĂȚI PE FILIALE ABR:

Progrese notabile au înregistrat toate filialele asociaţiei noastre, care s-au impus prin activităţi din ce în ce mai bogate şi mai variate, dovadă a maturităţii şi seriozităţii profesionale. Pentru toate acestea trebuie să mulţumim în primul rînd preşedinţilor şi secretarilor de filiale, dar şi directorilor de biblioteci şi directorilor caselor corpului didactic, care au înţeles misiunea bibliotecii şi au acordat tot sprijinul desfăşurării acestor activităţi.

În perioada 1 septembrie 2011 – 24 aprilie 2015, au fost organizate şi derulate următoarele activităţi şi proiecte profesionale, culturale şi educaţionale în toate filiale ABR.

I. Perfecţionarea prin participări la conferințe, simpozioane:

  • Participări ale membrilor filialei la Conferinţele Naţionale ale ABR: Bibliotecile în societatea cunoaşterii la Biblioteca Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, în perioada 7-9 septembrie 2011; Tradiție și inovare, Galaţi, 29-31 August 2012; Biblioteca – cercetare, cunoaştere, cultură, Oradea 4-6 septembrie 2013; Bibliotecile – acces deschis la educaţie şi cultură, Cluj-Napoca, 3-5 septembrie 2014;
  • Participare - Daniela Argatu, Valentina Lupu, Stela Sebe, Laura Andrei la Salonul Internațional de carte pentru copii și tineret, Chișinău, 27 aprilie 2012, 25 aprilie 2014; 26 aprilie 2015;
  • Participare la Schimbul de experiență transfrontalier Chișinău-Suceava – Managementul educațional – noi orientări în dezvoltarea unei societăți democratice, Suceava, 2-6.11.2010;
  • Participări ale membrilor filialei la Conferinţa Naţională Biblioteca şcolară – spaţiu ideal de informare şi comunicare, ediţia I, a II-a, a III-a, a IV-a, a V- a, organizată de Universitatea de Vest din Timişoara prin specializarea Ştiinţele Informării şi Documentării, Liceul Teoretic Buziaş prin Centrul de Documentare şi Informare;
  • Şedinţe de lucru în cadrul Consiliului Naţional de Conducere al ABR – 2011/2012/2013/2014/2015;
  • Participare la Simpozionului regional Educația nonformală - punte de legătură  între teorie și practică, în cadrul săptămânii dedicate Festivalului Național al Șanselor Tale  -  România 2014, ediția a XV-a cu tema”  Oportunități  de dezvoltare personală prin educație nonformală”, în perioada 24-30 noiembrie 2014;
  • Evenimentul Național O perspectivă asupra culturii – Biblioteca Națională a României, cu ocazia inaugurării noului sediu, 23-27 aprilie 2012;
  • Conferinţa Naţională a Bibliotecarilor Şcolari şi ai Caselor Corpului Didactic Biblioteca_şThis email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.e,organizată de Casa Corpului Didactic Dâmboviţa, Târgovişte, sub egida ABR şi MEN, cu sprijinul ISJ şi a autorităţilor locale, 23–24 mai 2013;

§  Dezbaterea publică a proiectului de modificare a Legii bibliotecilor, vizând în principal bibliotecile şcolare şi centrele de informare şi documentare, s-a desfăşurat la Biblioteca Pedagogică Naţională ,,I.C.Petrescu” Bucureşti, 22 noiembrie 2012;

§  Dezbaterea publică a Fișei cadru de evaluare a activității bibliotecarului școlar în vederea obținerii gradației de merit, 1.04.2015;

  • Consfătuirile anuale ale bibliotecarilor

II. Cercuri metodice.

o Cursul de formare a formatorilor în Cultura informației pentru bibliotecarii școlari, organizat de Asociația Bibliotecarilor din România în colaborare cu Centrul Cultural  American, 26-28 noiembrie 2011 și 2012, la Poiana Brașov;

o Participarea la Workshopuri cu temele: Biblioteci digitale & Cataloage electronice şi Legislaţia & Formarea profesională şi Statistica de bibliotecă în cadrul Zilelor bibliotecarului clujean,eveniment organizat de BCU „Lucian Blaga”, Biblioteca Judeţeană Cluj, Biblioteca UMF, 25-26.05.2013.

o Participări ale membrilor filialei la Conferinţele Naţionale ale ABR: Bibliotecile în societatea

o Lansarea Ghidului de Cultura informației, BNaR, 24.01.2011);

Participări la lansarea de carte – Biblioteconomie şi ştiinţa informării. Ştiinţa informării în întrebări şi răspunsuri, vol. I şi II, Nicoleta Marinescu, Muzeul Unirii Iaşi, 11 noiembrie;

Ghidului bibliotecilor școlare și al centrelor de documentare din învățământul preuniversitar românesc, coord. Daniela Argatu, 2012, ISBN 978-973-85962-6-9 și publicarea centralizatorului național pe 2012 în baza rezultatelor obținute prin acest ghid, ecouri în presa locală;

· Daniela Argatu: Comunicare şi cuminecare în bibliotecile şcolare sucevene ISBN 978-973-1862-99-6, 2009; Identităţi biblioteconomice în context educaţional ISBN 978-606-625-057-3, 2012; Cultura SMART în bibliotecă, ISBN 978-606-623-087-0, 2013

- elaborarea Ghidului bibliotecarului școlar. Eurocompetențe profesionale, 978-606-575-393-8, mai 2014 (semnătură autograf în Catalog Național TIN Read, ecouri în presa locală);- coautor Proceduri în biblioteca școlară, ISBN 978-606-8159-67-6; Calendarul de evenimente cultural-educative pentru bibliotecile școlare (site-ul CCd George tofan Suceava – Biblioteca).

III. Colaborare cu instituţii şcolare, de cultură şi parteneri media pentru concursuri și alte evenimente:

o  Ziua Internaţională a profesorului;

o  Ziua Internaţională a Bibliotecilor Şcolare - 22 octombrie 2011/2012/2013;

Concurs naţional de creaţie literară „Copilăria s-a născut la sat” - Liceul Teoretic Buziaş; Proiect cofinanţat de Consiliul Judeţean Timiş – Agenda culturală: poziţia 1156, Buziaş – 28/29sept. 2012 (Veronica Bratu);

Conferinţa Naţională, „Biblioteca şcolară – spaţiu ideal de comunicare şi informare” (ediţia a III-a) organizată de Universitatea de Vest din Timişoara prin specializarea Ştiinţele Informării şi Documentării, Liceul Teoretic Buziaş prin Centrul de Documentare şi Informare şi Casa Corpului Didactic Timiş, 9-10 noiembrie 2012 (Valentina Lupu, Maria Micle, Dana Mihăilă, Veronica Bratu, Carmen Pesantez – comunicare ştiinţifică expediată pentru editare volum);

22 noiembrie 2012 (Marea Unire a Românilor - 1 decembrie 2012 (susţinerea evenimentului de către numeroase biblioteci şcolare din ţară);

Şedinţa Consiliului de conducere al Asociaţiei Bibliotecarilor din România (stadiul elaborării „Tratatului de biblioteconomie”; biblioteci şcolare, spor toxicitate, stadiul achiziţionării „Ghidului bibliotecilor şcolare şi al centrelor de informare şi documentare din învăţământul preuniversitar românesc” de către bibliotecile şcolare; criteriile de acordare a premiilor ABR; propuneri de machete grafice pentru 2% şi pentru legitimaţiile ABR);

Concursul judeţean „Biblioteca anului” organizat şi desfăşurat de CCD “Spiru Haret” Iaşi, 14.12.2012 (Laura Andrei);

Conferinţa ,,Dezvoltarea competenţelor de lectură ale elevilor în bibliotecile şcolare din SUA” la Biblioteca „Mikes Kelemen” din Covasna, cu participarea bibliotecarilor şcolari din Braşov, Harghita, Bacău (Kiss Laszlo, Oana Jianu), 28 martie 2013;

o Manifestări educativ-culturale desfăşurate în toate bibliotecile şcolare din ţară, înscrise în programul Să ştii mai multe, să fii mai bun!, 2-6 aprilie 2013;

Ziua Internaţională a Cărţii pentru Copii şi Tineret - 2 aprilie 2013 (susţinerea prin diverse activităţi a evenimentului de către toţi bibliotecarii şcolari din ţară);

Ziua Cărţii şi a Dreptului de Autor şi Ziua Bibliotecarului - 23 aprilie 2013;

Ø Simpozionului Judeţean „Cultura@ SMART în bibliotecă” (ediţia a II-a), Casa Corpului Didactic “George Tofan” Suceava şi Colegiul Naţional de Informatică “Spiru Haret” din Suceava, 23 aprilie 2013 (Daniela Argatu);

Ø Workshopuri cu temele Biblioteci digitale & Cataloage electronice şi Legislaţia & Formarea profesională şi Statistica de bibliotecă în cadrul Zilelor bibliotecarului clujean, eveniment organizat de BCU „Lucian Blaga”, Biblioteca Judeţeană Cluj, Biblioteca UMF, 25-26.05.2013 (Daniela Argatu);

Ø „Universul cărţii – universul lecturii” - Angelica Marcela Marcu, bibliotecar la Colegiul Agricol “D. Cantemir” şi Irina Galuşcă, bibliotecar la Colegiul Naţional “Cuza Vodă” din Huşi şi Valentina Lupu, judeţul Vaslui, 23 aprilie 2013;

Ø  Bibliotecari de ieri şi de azi care au slujit şi slujesc carteala la Şcoala nr. 3 “Constantin Parfene” Vaslui (Valentina Lupu – preşedinte Diviziunea Biblioteci Şcolare, bibliotecar Elena Alexa, Elena Trifan - fost bibliotecar al CCD Vaslui, în perioada 1972-1986, bibliotecare pensionare, Mariana Juverdeanu, Elena Crăciun, Maria Buhuşi, Catinca Petrini, Rodica Busuioc, 23 aprilie 2013;

Ø  Trecut, prezent şi viitor al profesiei de bibliotecar, Colegiul Tehnic “Al. I. Cuza” Bârlad, Colegiului Tehnic “Marcel Guguianu” Zorleni, Valentina Lupu (bibliotecar Sava Viorica, bibliotecar Luminiţa Zuran, bibliotecar Iulia Rotaru),23 aprilie 2013;

Ø  Lansarea cărţii Astra Bălan 10 ani de activitate – Ioan Roman, Balan – Harghita.

Concursul Naţional “Constantin Virgil Bănescu”, în perioada aprilie – mai 2013, CCD Dâmboviţa, Liceul „Voievodul Mircea” Târgovişte;

Articole publicate în reviste de specialitate:  Biblioteca,Revistei Române de Biblioteconomie şi Ştiinţa Informării a ABR; Biblioteca şcolară – spaţiu ideal de informare şi comunicare.EX LIBRIS MEISLIBER. Revistă pentru bibliotecă, educaţie şi culturăblog-uri de specialitatehttp://gbcdi.wordpress.com,http://zibccdalba.wordpress.com, precum şi foarte multe biblioteci şcolare şi CDI-uri din ţară (43);

Informatizare: CDS/ISIS Marc (Vaslui, Focşani),eBibliophil: CCD Suceava, Colegiul Național Mihai Eminescu Suceava, Liceul Teroretic Ion Luca Vatra Dornei (Rodica Crăciun);

Parteneriate educaţionale încheiate de bibliotecile şcolare/CDI-uri cu instituţii de învăţământ similare din ţară şi străinătate, ale administraţiei locale, judeţene (media pe ţară - 5 parteneriate/bibliotecă şcolară);

 

IV. Proiecte și activități cu desfășurare în perioada 2014-2017

- Biblioteca Casei Corpului Didactic „George Tofan” Suceava este singura structură de acest tip câştigătoare alături de alte 13 structuri ale Ministerului Culturii în cadrul Proiectului INELI-Balkans, organizat de Future Library, prin Global Libraries – The Bill and Melinda Gates Foundation.

-  Proiectul INELI-Balkans se va desfășura pe o perioadă de 3 ani (2014-2017) și scopul acestuia este de a construi în regiune o rețea de biblioteci deschisă spre colaborare. De altfel, pe toată durata derulării proiectului, vor avea loc întâlniri, vor fi organizate programe de formare profesională, mentorat, convocări, exerciții practice și se vor crea oportunități de învățare colaborativă. Se dorește construirea unei rețele de biblioteci care, prin partenerii săi, la finalul proiectului va disemina, la nivel național, cunoștințele și expertiza dobândite pentru a asigura o mai bună colaborare între bibliotecile din Balcani.

 

III. Diviziunea Biblioteci Naţionale

 

2011-2012

Activităţile propuse în planul diviziunii au fost marcate de mutarea în noul sediu a Bibliotecii Naţionale a României, precum și de pierderea a unui număr însemnat de angajaţi prin blocarea posturilor, atât pentru BNR, cât şi pentru Biblioteca Academiei. Cu toate aceste obstacole, preşedinta diviziunii, drd. Claudia Lungu împreună cu Mihaela Dragu de la Biblioteca Academiei au contribuit la realizarea unor activităţi profesionale de substanţă:

  1. Coordonarea elaborării standard ocupaţional Bibliotecar Studii superioare:

- Identificarea surselor de finanţare pentru proiectul de realizare a analizelor ocupaţionale – noiembrie 2011 (proiectul de realizare a analizei ocupaţionale a fost finanţat de Ministerul Culturii şi al Patrimoniului Naţional);

- verificarea pe fiecare etapă de lucru, de către un expert, a analizei ocupaţionale şi a standardului ocupaţional, suma necesara estimata – iunie 2012

- validarea analizei ocupaţionale şi a standardului ocupaţional de către Comitetului Sectorial – Ramura cultură – decembrie 2012.

2. Analiză privind aspecte ale activităţii Depozitului Legal (dificultăţi existente, propuneri de depăşire a lor) – Subiectele dezbaterii au făcut referire la aspectul practic al documentelor ce intră în Depozitul legal precum şi la ghidul de aplicare a Legii Depozitului legal. Au fost discutate aspecte specifice procedurilor de prelucrare a publicatiilor, prelucrarea tezelor de doctorat si propunerea colaborarii celor doua biblioteci in vederea completarii acestui fond, dificultățile întampinate în descrierea resurselor electronice parolate; descrierea standardelor si deosebirile procedurii de prelucrare intre cele doua biblioteci - 16 iulie 2012

 

2013

  1. Coordonarea și centralizarea propunerilor de modificare a Legii Bibliotecilor, redactarea propunerilor și înaintarea către Ministerul Culturii – aprilie – august 2013; forma finală a acestor propuneri a fost prezentată în cadrul întâlnirii secțiunii de Legislație a ABR desfășurată la Conferința de la Oradea
  2. Workshop-ul Cultură organizațională și bune practici în aplicarea și implimentarea de proiecte cu finanțare externă la BNR și BAR: au prezentat lucrări Adriana Dumitran și Delia și au fost dezbătute experiențele pozitive și negative ale celor două biblioteci pe tema dată.

 

2014

  1. Elaborare strategie și documente de protest împotriva desființării Bibliotecii Naționale Pedagogice ”I.C. Petrescu” – ianuarie;
  2. Elaborare strategie și documente de protest împotriva preluării abuzive a unor spații destinate publicului în cadrul Bibliotecii Naționale a României;  organizarea pe 28 februarie, în Atriumul instituţiei, al dezbaterii publică "Biblioteca Naţională - spaţiul democratic al culturii şi cunoaşterii", eveniment la care au participat poeta şi prozatoarea Ana Blandiana, fostul ministru al Lucrărilor Publice Nicolae Noica, scriitorul Sorin Lavric, preşedintele Asociaţiei Bibliotecarilor din România, Mircea Regneală, scriitorul Romulus Rusan şi directorul Bibliotecii Naţionale Bucureşti, Elena Tîrziman. De asemenea, la eveniment a fost prezent părintele Şerbănescu, consilier cultural patriarhal, care a citit mesajul de susținere a demersurilor BNR din partea patriarhului Daniel pentru această dezbatere. Moderatorul evenimentului a fost Dan Erceanu, fost director al Bibliotecii Naţionale a României;
  3. Întâlnire de lucru cu tema ”Punerea în valoare a patrimoniului de publicații prin cercetarea bibliografică” - august 2014.

 

IV. Diviziunea Biblioteci Publice

Diviziunea Biblioteci Publice a fost înfiinţată, în anul 2007, odată cu reunirea în cadrul ABR a  tuturor tipurilor de biblioteci. În perioada 2011-2015, structura de conducere fost următoarea: Preşedinte - dr. Corina Apostoleanu, , Secretar : Nicolae Boaru (Biblioteca Judeţeană „Nicolae Iorga” Prahova); Membri: Teodora Fîntînaru (Biblioteca Judeţeană "Duiliu Zamfirescu" Vrancea); Nicolae Sârbu (Biblioteca Judeţeană „Paul Iorgovici” Caraş-Severin); Izabela Mizoff (Biblioteca Judeţeană „Nicolae Iorga” Prahova).

Diviziunea BIBLIOTECI PUBLICE a avut drept obiective principale în perioada 2011-2015:

- facilitarea colaborarii între toate tipurile de biblioteci din Asociaţie, precum şi cu toate celelalte biblioteci publice din celelalte asociaţii;

- încurajarea bibliotecilor publice de a continua rolul rol educativ si de centru de informare şi documentare al comunităţii.

- crearea unor resurse documentare de specialitate (manuale, ghiduri de lucru etc.,necesare dezvoltarii profesionale a bibliotecarilor din bibliotecile publice;

- intensificarea schimbului informaţional, prin includerea în reteaua de referinte bibliografice online REM-RO a cât mai multor biblioteci publice;

- participarea la proiecte/programe cu asociaţii profesionale ale bibliotecilor publice din străinatate, în vederea creşterii vizibilităţii ABR;

- crearea resurse informaţionale electronice de istorie locală, în vederea valorificarii superioare a fondului documentar şi partajarii informaţiei.

Întâlnirile de lucru, ca și alte activități în cadrul diviziunii Biblioteci publice s-au desfăşurat, după cum urmează:

2011 - Întâlnire de lucru, în cadrul Conferinţei naţionale desfăşurate la Sibiu.

2012

21 iunie 2012, Biblioteca Naţională a României - întâlnirea de lucru a Diviziunii Biblioteci publice, cu temele -Crearea unor reţele regionale de colaborare şi schimb informaţional între bibliotecile publice (ca efect al digitalizării informaţiei de istorie locală) şi alte instituţii de cultură (de ex. muzee, arhive), servicii gratuite/servicii plătite în bibliotecile publice, parteneriatul bibliotecii publice cu mediul privat.

2013

Întâlnirea de lucru a Diviziunii Biblioteci publice, cu tema Tendințe actuale în dezvoltarea serviciilor de referințe în bibliotecile publice23 mai 2013;

Întâlnire de lucru în cadrul Conferinţei Naţionale de la Oradea;

Colaborare cu Federaţia Asociaţiilor de Români din Spania-FEDROM- respectiv organizarea de donaţii de carte pentru Biblioteca Lucian Blaga din Madrid.

2014

Întâlnire de lucru în cadrul Conferinţei Naţionale de la Cluj-Napoca, în cadrul mesei rotunde cu tema Servicii noi pentru adolescenţi şi tineri în bibliotecile din România şi Republica Moldova.

Președintele diviziunii a reprezentat ABR la următoarele evenimente profesionale:

- Conferinţa EBLIDA-NAPLES cu tema One profession one future-Malaga, Spania, 2011;

- participare cu comunicare în limba engleză la proiectul “Reading for Life”, organizat de Institutul Goethe din Sofia, Bulgaria, noiembrie 2012, alături de reprezentanţi din: Bulgaria, Croaţia, Grecia, Macedonia, Serbia, Muntenegru, Slovenia,Turcia;

- participare cu lucrarea „Brandul de bibliotecă: servicii, promovare şi imagine” la Conferinţa Dimensiuni Info-Biblioteconomicce ale Societăţii Informaţiei şi Cunoaşterii. Chişinău, Universitatea Liberă, 16-17 octombrie 2012;

De asemenea, în cadrul Diviziunii a fost asigurată coordonarea  nr. 1/2008 al Revistei Române de Biblioteconomie şi Ştiinţa Informării cu tema  „Probleme actuale ale bibliotecilor publice”.

 

V. Diviziunea Biblioteci Specializate

Diviziunea Biblioteci specializate, prin preşedinta ei doamna dr. Mihaela Zecheru, Vicepreşedinte ABR (Diviziunea Biblioteci Specializate) a propus ca tema întrunirii anuale 2012 – 2013 pentru diviziune: “Accesul direct şi resursele digitale”, eveniment găzduit de Biblioteca Naţională de Fizică IFIN –“Horia Hulubei”. Au fost  invitaţi reprezentanţi ai unor firme importante de software, precum şi ai unor difuzori de publicaţii româneşti şi străine. Evenimentul a avut loc loc în luna martie a anului 2013.

Subiecte de dezbatere pentru întâlnirile din cadrul Diviziunii au fost:

- bibliotecile specializate, componente ale sistemului naţional de informare şi documentare;

- schimbul intern şi internaţional de documente (documente editate de instituţia tutelară; documente produse de alţi editori, achiziţionate pentru partenerii de schimb; documente disponibile în colecţiile proprii)

- colaborarea dintre bibliotecile specializate pentru activităţile de metodologie în biblioteconomie, de instruire şi perfecţionare profesională a personalului, cu bibliotecile instituţiilor de învăţământ superior din ţară, cu bibliotecile centrale universitare.

- atragerea de noi membri în cadrul Divizunii bibliotecilor specializate, având în vedere că numărul acestora este destul de restrâns şi achitarea la timp a cotizaţiei, precum şi a altor datorii aferente.

Sub coordonarea preşedintei diviziunii, d-na dr. Zecheru a apărut nr.2/2015 al Reviste Române de Biblioteconomie şi Ştiinţa Informării – pe tema Biblioteci specializate.

***

În ceea ce priveşte activitatea cu filialele ABR, au fost transmise adrese pentru atenţionarea restanţierilor în vederea efectuării plăţii cotizaţiilor şi clarificarea numărului de membri.

A fost creată, la nivelul Consiliului de conducere, o  comisie care să analizeze şi să stabilească un set de  măsuri concrete privind raţionalizarea cheltuielilor ABR , cum ar fi:

efectuarea unor demersuri practice pentru creşterea  bugetului asociaţiei prin  publicitate pe

site-ul  ABR, prin care  se  oferă spatiu publicitar contra cost unor edituri, furnizori de resurse electronice; promovarea firmelor de software sau firme de telefonie; adresarea invitaţiei editurilor privind participarea la o expoziţie cu vânzare la conferinţele naţionale sau alte manifestări ale AB; legătura cu difuzori pentru valorificarea lucrărilor apărute sub egida ABR - cu acceptarea comisioanelor respective; tipărirea limitată - minimală, cu desfacerea asigurată, de semnal - a cărţilor nou apărute sub egida ABR -  şi numai în funcţie de vânzări, retipărirea pentru onorarea solicitărilor; tipărirea în format electronic, care prin preţul redus şi numărul mai mare de exemplare vândute la un preţ modic poate aduce venituri; acestea sunt si mai usor de manipulat (transportat, trimitere, distribuire etc.) .

De asemenea, propunerile comisiei de analiză a cheltuielilor s-au referit la suportarea unor cheltuieli din bugetul ABR în mod condiţionat prin stabilirea  unui  plafon  de  cheltuieli  per  persoana  la  susţinerea  organizării  unor  acţiuni statutare  ABR (întâlniri ale diviziunilor / sectiunilor, alte manifestări) – respectiv în funcţie de numărul participanţilor şi nu suma egală pentru orice acţiune;  stabilirea  principială  a  modului  de susţinere  a  participării  unor  persoane  cu  răspunderi / calităţi  oficiale  în  ABR (de ex. preşedinti / membri de conducere diviziuni / secţiuni, membri Consiliu de conducere, membri de onoare ABR etc.) la diferite activităţi ale asociaţiei.

A fost iniţiată şi realizată şi corespondenţa cu asociaţii profesionale afiliate IFLA şi cu organizaţii profesionale similare prin dezvoltarea de colaborări:

FEDROM - Federaţia Asociaţiilor de Români în Spania, care s-a materializat prin inaugurarea unei filiale a Bibliotecii Lucian Blaga din Madrid la Sibiu;

Asociaţia Bibliotecarilor din Rusia, care a solicitat o informare privind legislaţia în domeniul biblioteconomiei din România şi le-a fost transmis un material informativ în acest sens.

Au fost sprijinite diferite manifestări de promovare iniţiate de ABR, cum ar fi Nocturna Bibliotecilor sau Ziua Internaţională a Bibliotecarului Român.

 

Raport întocmit de:

Drd. Claudia Lungu


 
 

Noutăți