PROCES-VERBAL

Încheiat la data de 6 septembrie 2017, cu ocazia întâlnirii Consiliului Director

al Asociaţiei Bibliotecarilor din România (ABR)

cu preşedinţii filialelor judeţene

 

Întâlnirea a fost coordonată de președintele ABR, dr. Adriana Szekely, şi a avut loc la Biblioteca Universităţii Transilvania din Brașov.

La şedinţă au participat reprezentanţi ai 17 filiale ABR din cele 42 de judeţe.

Fiecare reprezentant al filialei pe care o conduce enumeră activitățile principale la care au participat până la această dată. Sunt îndemnați să trimită în continuare rapoartele activităților desfășurate pentru a avea o evidență clară. De asemenea, listele cu membrii fiecărei filiale sunt din nou solicitate. Sunt necesare listele cu membrii cotizanți, care au plătit cotizația la zi, nu doar cei înscriși.

Se menționează din nou faptul că acum se poate depune cotizația în contul asociației de la BCR fără plata comisionului. Este nevoie de o copie de buletin transmisă pe adresa de mail ABR.

Una dintre principalele probleme menționate la nivelul filialelor este repartizarea manualelor școlare de către bibliotecari. Tot din același motiv, unii dintre bibliotecari nu au putut participa la conferință. Se va face o adresă către minister în care se menționează acest fapt și se va solicita rezolvarea unor astfel de situații deoarece repartizarea manualelor de către bibliotecari nu apare în fișa postului.

Alte probleme dezbătute: distribuirea în continuare a formularului de 2% care va fi pus pe site-ul ABR, obținerea unor noi sponsori pentru ca posesorii cardurilor de membru să aibă parte de reduceri în librării, completarea chestionarului on-line IFLA.

Doamna Claudia Lungu vine cu sugestia de a scrie o adresă către ministere și inspectorate în care va fi explicat rolul asociației, acela de formare profesională, cu scopul de a avea o mai mare susținere și de a face asociația cât mai vizibilă. Toată lumea este de acord cu această propunere.


 
 

Noutăți