Raportul constituie o sinteză a activităţilor Secţiunii Carte veche, conservare şi restaurare” a Asociaţiei Bibliotecarilor din România (ABR), perioada 2013-2015. Din anul 2013, doamna Petruţa Mihaela Voicu este preşedinta acestei secţiuni. Sunt trecute în revistă, în ordine cronologică, cele 2 conferinţe naţionale precum şi întrunirile de lucru desfăşurate în perioadele dintre conferinţele naţionale.

 

În cadrul celei de-a XXIV-a ediţii a Conferinţei Naţionale a Asociaţiei Bibliotecarilor din România, Oradea, „Biblioteca – cercetare, cunoaştere, cultură”, 4–6 septembrie 2013, Secţiunea „Carte veche,  conservare, restaurare, digitizare" Secţiunea S2, care şi-a desfăşurat lucrările în Sala de seminar a Bibliotecii Universităţii din Oradea, în intervalul orar 9.00–12.30, s-a bucurat de participarea unui număr de 24 de bibliotecari de la diverse biblioteci din ţară.

În program au fost înscrise nouă lucrări ştiinţifice: "Biblioteca Batthyaneum – spaţiu de cultură şi de cercetare. Funcţiile sale specifice" - Dr. Doina Hendre Biro, Biblioteca Naţională a României, filiala Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia; "Relevanţa activităţii bibliotecarului de Colecţii Speciale în societatea contemporană" - Cristina Marinescu, Biblioteca Naţională a României, Serviciul Colecţii Speciale; "Relocarea unei biblioteci - experienţa Bibliotecii Naţionale a României" - Petruţa Mihaela Voicu,  Biblioteca Naţională a României; prezentarea cărţii: "Fauna de insecte din biblioteci, muzee şi arhive" - Dr. Ing. Vasile Deac, Biblioteca Judeţeană "Gheorghe Şincai" Bihor; "Ornamentica Triodionului de la Buzău (1700)" - Drd. Emilian Corneanu, Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti; "Inventarierea documentelor digitizate în Sistemul Naţional de Biblioteci" - Dr. Roxana Dinu, Biblioteca Naţională a României;  "Strategii pentru atragerea diverselor categorii de public în biblioteci" - Mihaela Vazzolla, Biblioteca Naţională a României; "Memoria monumentelor şi feţele timpului" - Angela Bîlcea, Biblioteca Naţională a României; "Consideraţii privitoare la managementul evidenţei patrimoniului mobil: carte veche şi manuscrise" - Dr. Elena Chiaburu, Biblioteca Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor, Iaşi.

2014, 3 iunie 2014, Bucureşti (întâlnire de lucru a Secţiunii „Conservare, prezervare, restaurare”)

Secţiunea şi-a desfăşurat lucrările în Sala de Conferinţe ”Mircea Vulcănescu”, a Bibliotecii Naţionale a României, din B-dul Unirii, nr. 22, în intervalul orar 10.00–15.00 şi s-a bucurat de participarea unui număr mare de bibliotecari, conservatori, restauratori şi alţi specialişti de la diverse biblioteci din ţară – 42 persoane. Secţiunea s-a bucurat de participarea Domnului profesor Mircea Regneală, preşedintele ABR.

Tema secţiunii  Conservare. Prezervare. Restaurare a fost „Aplicarea normelor de conservare în biblioteci”. Sesiunea de comunicări a fost deschisă de doamna Petruţa Voicu, preşedinte al secţiunii, Şef Serviciu Depozite. Legătorie la Biblioteca Naţională a României.

Au fost prezentate următoarele comunicări: Analiza inocuităţii şi nocivităţii surselor de iluminat în biblioteci şi muzee – studiu de caz, dr. Doina Biro, bibliotecar Biblioteca Batthyaneum, filială a Bibliotecii Naţionale a României; Câteva aspecte referitoare la conservarea preventivă, Anişoara Budui, bibliotecar Compartimentul Comunicarea Colecţiilor, Serviciul Publicaţii periodice şi seriale, Biblioteca  Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava; Prezervare – Conservare - Cristian Bedivan, restaurator Centrul de Patologie şi Restaurare a Cărţii, Biblioteca Naţională a României; Potenţial şi nivel de degradare - Flavian Nica, biochimist Centrul de Patologie şi Restaurare a Cărţii, Biblioteca Naţională a României; Restaurarea unei cărţi de secol XVIII - Valentina Albei, restaurator Centrul de Patologie şi Restaurare a Cărţii, Biblioteca Naţională a României; Conservarea preventivă a colecţiilor de bibliotecă - Mariana Lucia Nesfântu, Şef Centrul de Patologie şi Restaurare a Cărţii, Biblioteca Naţională a României.

3-5 septembrie 2014, Conferinţa Naţională a ABR, Cluj-Napoca „BIBLIOTECILE – ACCES DESCHIS LA EDUCAŢIE ŞI CULTURĂ”, Secţiunea Carte veche,  conservare şi restaurare”,

Secţiunea S2 care şi-a desfăşurat lucrările în Sala Gheorghe Sion a Bibliotecii Centrale Universitare Lucian Blaga, în intervalul orar 16.30–17.30, au participat un număr de 47 de bibliotecari de la diverse biblioteci din ţară.

Au fost prezentate următoarele lucrări ştiinţifice: Elena Graţiela Duvalmă, Robertino Duvalmă – Biblioteca Academiei Române, lucrarea: Proiecte europene şi prezervarea moştenirii culturale în Biblioteca Academiei Române; Dr. ing. Vasile A. Deac, prof. Ionela Burz, ing. Alexandru Deac – Biblioteca Judeţeană Gheorghe Şincai, Oradea, lucrarea: Cercetări privind aeromicroflora din mediile de bibliotecă: studii de caz privind analiza microbiologică a microaeroflorei din bibliotecă; Dr. Doina Hendre Biro – Biblioteca Naţională a României, Biblioteca Batthyaneum, Alba Iulia, lucrarea: Activităţi complementare în Biblioteca Batthyaneum: conservarea, cercetarea şi valorificarea ştiinţifică a cărţilor si a obiectelor de patrimoniu; Dr. Elena Chiaburu – Biblioteca Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor, Universitatea Al. Ioan Cuza, Iaşi, lucrarea: Managementul cărţii de patrimoniu în bibliotecile româneşti; Daniela Brâncoveanu – Biblioteca Naţională a României, Serviciul Cercetare. Dezvoltare, lucrarea: Tipografi și tipărituri din epoca brâncovenească; Dr. Florina Brat – Biblioteca Centrală Universitară Carol I Bucureşti, lucrarea: Despre cartea veche sanskrită aflată în Biblioteca Acdemiei din Cluj-Napoca; Cristina Marinescu – Biblioteca Naţională a României, Serviciul Colecţii Speciale, lucrarea: Repere culturale noi prin studierea corespondentei manuscrise; Petruţa Mihaela Voicu – Biblioteca Naţională a României, Serviciul Depozite. Legătorie, lucrarea: Conservarea documentelor în biblioteca: reguli; Kurta Jozsef Tibor – Institutul Teologic Protestant, Cluj-Napoca, lucrarea: Meşteşugul legătoriei în Principatul Transilvaniei, între 1640–1700; Mihaela Vazzolla - Biblioteca Naţională a României, Serviciul Bibliografia naţională, lucrarea: Patrimoniul cultural bucureştean reflectat în Bibliografia naţională.

Toate prezentările au atins puncte vulnerabile din biblioteci, iar concluziile finale duc către aceeaşi soluţie: implicarea asociaţiilor profesionale în identificarea problemelor majore cu care se confruntă bibliotecile şi găsirea unor metode alternative de remediere a acestora.

La finalul dezbaterilor, membrii secţiunii au propus înfiinţarea unei comisii care să dezbată problematica impusă de procedura de clasare a documentelor de patrimoniu.

2015, 21 aprilie 2015, Bucureşti (întâlnire de lucru a Secţiunii „Conservare, prezervare, restaurare”)

Secţiunea şi-a desfăşurat lucrările în Sala de Conferinţe ”Mircea Vulcănescu”, a Bibliotecii Naţionale a României, din B-dul Unirii, nr. 22, în intervalul orar 10.00–15.00. Au participat bibliotecari, conservatori, restauratori şi alţi specialişti de la diverse biblioteci din ţară – 45 persoane. Doamna Manager Claudia Şerbănuţă a deschis întâlnirea de lucru.

Au fost prezentate următoarele lucrări: Dr. Elena Chiaburu, Biblioteca Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor din cadrul Universităţii „Al.I. Cuza”, Iaşi - Procedura de clasare a documentelor de patrimoniu, Dr. Anca Andreescu, Biblioteca Naţională a României -  Procedura de clasare a documentelor de patrimoniu din B.Na.R., Dr. Doina Hendre Biro, Biblioteca Naţională a României - Filiala „Biblioteca Batthyaneum”- Alba Iulia - Rolul ignorat al OPCN si OJPCN. Un argument pentru simplificarea procedurilor de clasare a  documentelor de patrimoniu. A avut loc şi lansarea volumului Biblioteca Batthyaneum la sfârşitul secolului al XIX-lea. Cartea – catalog a lui Varjú Elemér, adnotată şi comentată, Bucureşti, Editura Bibliotecii Naţionale a României, 2014. Redactarea, adnotarea şi postfaţa, Dr. Doina Hendre Biro, traducerea Mihai Kovács, tehnoredactarea: Anna Maria Veres, Robert Donát Fabian, coperta: Alexandru Mihai Budeş.

 

Petruţa Mihaela Voicu,

Preşedinte Secţiunea Carte veche. Conservare. Restaurare


 
 

Noutăți